Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 3 iunie 2026
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 3 iunie 2026 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 3 iunie 2026
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.21 | Tudor Ionescu - declaraţie politică intitulată "România care munceşte nu mai poate fi ignorată!"; | ![]() |
||
| ................................................ |
|
Domnul deputat Tudor Ionescu, Grupul parlamentar SOS România. |
|
Vă mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Noua lege a salarizării aruncă România în haos. Protestele salariaţilor din justiţie, şcoli, spitale şi poliţie sunt strigătul oamenilor care au aşteptat prea mult şi au primit prea puţin. Legea salarizării, pe care Guvernul demis o prezintă drept soluţia aşteptată, este elaborată fără dialog şi fără respect faţă de milioanele de salariaţi. Şi, dincolo de cifre, există oameni. Profesorul care, după 20 de ani la catedră, calculează dacă îşi poate plăti factura la căldură în luna în care vine şi rata la bancă. Medicul şi asistenta care lucrează 12 ore în şir, de multe ori şi în ture de noapte, uneori şi weekendurile, şi care la final de lună se întreabă de ce au rămas în ţară. Poliţistul care pleacă dimineaţa la serviciu fără să ştie ce îl aşteaptă, cu un salariu care se micşorează în fiecare an, în raport cu preţurile. Grefierul şi angajatul din justiţie, care ţine în funcţiune statul de drept şi care e tratat de Guvernul demis ca o linie de cheltuială într-un tabel Excel. Şi mai sunt milioanele de români care nu lucrează în aceste sisteme, dar care plătesc preţul când ele se blochează. Noi, Partidul SOS România, spunem răspicat: nu vom vota această lege a salarizării în forma propusă. Noi susţinem o lege a salarizării care să fie corectă, clară şi previzibilă. Dar o lege dreaptă nu se scrie împotriva oamenilor, se scrie împreună cu ei. România are nevoie de profesori care să nu plece peste graniţe, de medici care să aleagă să rămână, de poliţişti trataţi cu demnitate, de un sistem de justiţie care să funcţioneze. Cei care protestează astăzi nu cer favoruri de la nimeni. Cer să fie respectaţi. Cer stabilitate. Cer ce li se cuvine. Iar un guvern responsabil nu îi ignoră şi nu îi tratează ca pe un inconvenient. Îi ascultă şi acţionează. Pentru că nu e vorba doar de salarii. E vorba de omul care se trezeşte în fiecare dimineaţă şi alege să servească această ţară. E vorba de familia lui. România, dragi colegi şi colege, nu se poate construi împotriva celor care o ţin în picioare. România se poate construi doar împreună cu românii. Vă mulţumesc. |


