Marius-Constantin Budăi
Marius-Constantin Budăi

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 27 februarie 2019

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.24/2019
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 27 februarie 2019

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.22 Marius-Constantin Budăi - declaraţie politică cu titlul "Bugetul adoptat pentru anul 2019 conţine creşteri substanţiale de finanţare a comunităţilor locale care asigură plata serviciilor sociale şi obiectivelor de investiţii";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

Domnul Marius-Constantin Budăi:

"Bugetul adoptat pentru anul 2019 conţine creşteri substanţiale de finanţare a comunităţilor locale care asigură plata serviciilor sociale şi obiectivelor de investiţii"

Doresc să subliniez că, deşi colegii de la PNL acuză că Legea bugetului încalcă autonomia locală, dimpotrivă, Legea bugetului încurajează autonomia locală, transferând autorităţilor locale, pentru prima dată în istoria post decembristă, întreaga sumă colectată din impozitele pe venit. În acest fel, transferul obligaţiei plăţilor către persoanele cu dizabilităţi a fost însoţit şi de transferul sumelor necesare acestor plăţi.

Decizia de a muta aceste cheltuieli în sarcina primăriilor vine în special din dorinţa de a elimina falşii beneficiari care s-au înmulţit în mod alarmant, de când primăriile stabileau beneficiarii, dar nu aveau obligaţia plăţii din veniturile proprii.

Nu va exista niciun moment pericolul ca plata alocaţiilor şi a salariilor pentru însoţitori să nu fie făcute, pentru că au fost transferate primăriilor şi sumele necesare şi a fost stabilită prin lege obligaţia ca aceste plăţi să fie făcute cu prioritate.

Prin criticile aduse modului de alocare bugetară către primării, colegii liberali dovedesc că nu înţeleg ce înseamnă autonomie locală şi nici nu doresc eradicarea unor fenomene care parazitează bugetul naţional şi bugetele locale, de tipul falşilor handicapaţi sau a falşilor însoţitori de persoane cu handicap.

În 2011, fostul prim-ministru al PDL, actual primar al PNL, Emil Boc, a cerut reevaluarea tuturor dosarelor persoanelor cu dizabilităţi, după ce datele oficiale au relevat că în fiecare an erau eliberate în fals 40% din totalul dosarelor de pensionare pe motiv de invaliditate.

Al doilea aspect pe care doresc să îl evidenţiez se referă la faptul că în 2019 avem creşteri substanţiale ale bugetelor locale ale comunelor, care vor dispune de suficienţi bani, nu doar pentru plata serviciilor sociale, ci şi pentru susţinerea investiţiilor aşteptate de comunitate.

După cum bine ştiţi, în acest an, fiecare comună va opri la nivelul primăriei 60% din impozitul pe venit încasat, la care se adaugă sumele provenite din echilibrare, din cei 17,5% din impozitul pe venit centralizaţi la nivel de judeţ şi care se repartizează pentru echilibrarea bugetelor locale.

Pragurile minime pentru bugetele locale ale comunelor cresc şi ele semnificativ în acest an: pragul privind suma anuală alocată pe locuitor creşte de la 750 de lei la 1.000 de lei şi pragul privind bugetul minim garantat creşte de la un milion de lei la două milioane de lei.

Teoretic, doar din aceste creşteri, cea mai mare parte a comunelor din România nu vor ajunge în situaţia de a avea un buget insuficient pentru susţinerea serviciilor sociale descentralizate.

Eu cred că vom avea şi situaţii în care vor fi comune cu excedent bugetar, iar vestea bună este că acest excedent al bugetului local poate fi folosit, de asemenea, pentru plata serviciilor sociale aferente comunelor.

Cel mai important aspect legat de acest subiect este acela că, potrivit Legii bugetului, autorităţile locale de la nivelul comunelor trebuie să asigure cu prioritate plata serviciilor sociale privind drepturile asistenţilor personali sau a indemnizaţiile pentru persoanele cu handicap. Altfel spus, întâi se asigură plata acestor servicii şi abia apoi se pot aloca bani pentru alte cheltuieli.

Guvernul a alocat mai mult decât a cheltuit anul trecut pe serviciile sociale.

În aceste condiţii, eu, personal, cred că este foarte puţin probabil să avem comune care să nu aibă fonduri suficiente pentru susţinerea cheltuielilor preluate de la guvern.

Vă rog să ţineţi cont că anul trecut Guvernul a cheltuit în total pentru aceste servicii descentralizate la comune, oraşe şi consilii judeţene, suma de 6,3 miliarde de lei. Iar pentru acoperirea lor, doar din TVA, s-a alocat suma de 11,4 miliarde lei.

Deci, dacă vor fi cazuri de bugete insuficiente, acestea vor fi situaţii izolate rezultate în principal din redistribuirea fondurilor, nu din lipsa resursei de finanţare.

Al treilea aspect pe care doresc să-l precizez foarte clar este acela că actualul Guvern este alături de primari, indiferent de culoarea lor politică.

Cel mai important este că banii există şi Guvernul va fi alături de primari, pentru a asigura nevoile de finanţare.

Eu, personal, voi fi la dispoziţia fiecărei comunităţi locale şi vreau să vă spun că voi încerca să răspund tuturor solicitărilor primarilor şi preşedinţilor de consilii judeţene, indiferent de culoarea politică a primarilor.

Pe mine mă interesează cetăţenii din fiecare comună din România şi nu voi accepta ca aceştia să aibă de suferit, pentru că primarul are o anumită culoare politică.

Când vorbim despre interesul direct şi despre drepturile cetăţenilor, nu se mai aplică distincţia putere-opoziţie.

Cea mai clară dovadă că acest Guvern nu va face diferenţieri pe criterii politice este că toate aspectele financiare despre care am vorbit sunt prevăzute deja în Legea bugetului de stat, iar după cum ştiţi, legea este egală pentru toţi şi se aplică tuturor, în egală măsură.

Deci, dacă apar situaţii în care bugetele locale se vor dovedi insuficiente pentru plata serviciilor sociale, Guvernul are obligaţia de a acoperi aceste cheltuieli, în măsura în care ele nu au putut fi acoperite din sumele deja alocate la nivelul administraţiei publice locale.

Eu reprezint un guvern social-democrat, iar din punctul de vedere al acestui Executiv este important să asigure un nivel de trai decent pentru toţi cetăţenii. În acest sens, asigurarea cheltuielilor pentru asistenţa socială reprezintă o condiţie necesară, care trebuie îndeplinită înainte de orice altceva.

Eu vă asigur, ca ministru, că voi fi alături de fiecare comunitate locală şi sunt convins că acest lucru este valabil pentru întreg Guvernul PSD-ALDE.