Alexandra Presură
Alexandra Presură

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 20 martie 2019

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.39/2019
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 20 martie 2019

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.22 Alexandra Presură - declaraţie politică cu titlul "Susţinere financiară importantă pentru fermierii care angajează tineri";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

Doamna Alexandra Presură:

"Susţinere financiară importantă pentru fermierii care angajează tineri"

Statul român continuă să susţină revitalizarea agriculturii şi a zonei rurale, prin măsuri concrete dispuse de Guvernul şi majoritatea parlamentară PSD. Ultima decizie de susţinere este destinată tinerilor, printr-un act normativ ce prevede acordarea unui ajutor de stat pentru fermierii care angajează tineri.

Valoarea subvenţiilor este cuprinsă între 500 de lei şi 1.000 de lei/lună/tânăr angajat, scopul proiectului fiind stimularea financiară a angajatorilor fermieri din agricultură, acvacultură şi industria alimentară. Potrivit Legii nr. 336/2018 privind aprobarea Programului pentru stimularea angajării tinerilor în sectoarele agricultură, acvacultură şi industria alimentară, fermierii care dovedesc angajarea a doi tineri beneficiari ai programului beneficiază de sprijin financiar lunar, pentru fiecare persoană angajată, de 1.000 lei pentru persoanele cu studii superioare de specialitate în domeniul agricol, acvacultură şi/sau industrie alimentară, 750 lei pentru persoanele cu studii medii de specialitate, precum şi cursuri de formare profesională de scurtă durată în domeniul agricol, al acvaculturii şi/sau industriei alimentare şi 500 lei pentru persoanele fără studii.

Tinerii beneficiari ai programului trebuie să aibă studii de specialitate în domeniul agricol, al acvaculturii şi/sau industriei alimentare, iar ulterior vor încheia contracte individuale de muncă cu angajatorii, cu normă întreagă, pe perioadă nedeterminată sau determinată, dar nu mai puţin de 12 luni.

Acest program este avantajos nu doar pentru fermieri, care primesc bani de la stat angajând tineri, ci şi pentru tinerii care decid să muncească în agricultură, deoarece aceştia vor fi scutiţi de la plata impozitului pe venit aferent salariului brut stabilit, potrivit contractului încheiat în cadrul programului.

Tinerii care doresc să se înscrie în acest program stimulativ o pot face până la sfârşitul anului 2020, iar pentru acest an suma alocată este de 30 milioane lei.

Sunt convinsă şi am încredere că fondurile europene alocate agriculturii româneşti vor fi în continuare cheltuite eficient, pentru finanţarea proiectelor care pot genera un număr cât mai mare de locuri de muncă. Acest fapt va avea un impact reprezentativ asupra economiei şi va crea noi oportunităţi pentru oamenii din comunităţile rurale.

Prin toate aceste măsuri guvernamentale se urmăreşte motivarea tinerilor pentru a se stabili în mediul rural şi pentru crearea de exploataţii viabile, precum şi prevenirea fenomenului de îmbătrânire a populaţiei, prin dublul sprijin acordat atât angajatorilor, cât şi tinerilor.

Îmi exprim încrederea că tinerii beneficiari ai acestui nou program vor fi cât mai numeroşi, deoarece astfel au şanse sporite de a se integra în câmpul muncii, iar apoi îşi pot construi cu optimism o viaţă frumoasă aici acasă.