Eugen Bejinariu
Eugen Bejinariu

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 9 iunie 2021

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.95/2021
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 9 iunie 2021

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.22 Eugen Bejinariu - critici aduse actualei guvernări;

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

Domnul Eugen Bejinariu:

România este mută! România este amuţită de suferinţă îndelungată, buimăcită de promisiuni făcute acum jumătate de an de oamenii puterii nefaste şi încălcate continuu de atunci. Veştile proaste vin zilnic, în valuri tulburi ce înghit şi ultimele speranţe pentru o viaţă mai bună a generaţiilor care asistă la această năpastă. Bolnavi de spaima COVID şi refuzaţi de peste un an la tratamente, în spital, pentru orice alte suferinţe, oamenii sunt loviţi în fiecare zi de veştile proaste ale unei guvernări criminale - s-au scumpit alimentele, s-a scumpit transportul, s-a scumpit factura la electricitate şi în general totul costă mai mult, în timp ce banii puţini din buzunarele lor au din ce în ce mai neînsemnată valoare.

Urmează impozitări mascate în reforme de modernizare a statului şi urmează creşteri de taxe camuflate în rearanjări ale mecanismelor sociale. Urmează ca pensiile să scadă nu doar ca putere de cumpărare, ci şi efectiv, sub pretextul recalculării principiale. Va urma totodată ca generaţii încă active de oameni care au contribuit timp de decenii la bugetul de stat, să fie văduvite de pensie prin aceea ca noile legi îi vor condamna la muncă până dincolo de speranţa de viaţă.

"Cultura anulării" - curentul demolator al celor care socotesc că tot ceea ce a fost înainte de ei este greşit şi trebuie şters, schimbat, înlocuit, începe să se manifeste agresiv şi în România. Minţi întortocheate de oameni strâmbi, fără rafinament intelectual şi fără putinţe afective, ne pregătesc un viitor în care valorile se răstoarnă şi au dreptate doar cei care ţipă mai tare. Eşecul campaniei de vaccinare ne demonstrează că politicienii puterii numără doar oamenii cărora se pot adresa pe Facebook - pentru ei populaţia se rezumă la cei activi pe platformele sociale şi cetăţenii legitimi sunt doar cei care au votat partidele lor PNL - PLUSR.

Planurile lor măreţe au uitat să includă în strategia de vaccinare a oamenilor vulnerabili şi populaţia în vârstă din mediul rural, iar în lumea desprinsă de realitatea în care plutesc guvernanţii, oamenii care trăiesc la sate pot fi convinşi de spoturi publicitare inepte sau de caravane cu sclipici, să se vaccineze. La fel de iresponsabil cum au alungat ţăranii din pieţe, să-şi vândă produsele în gerul iernii, au condamnat agricultura la agonie, irigaţiile la dispariţie şi pe oamenii mediului rural la pieire. În acest răstimp, au batjocorit doctorii care asudau în spitale COVID şi în centre de vaccinare, i-au lăudat în postări meşteşugite pe Facebook, dar nu i-au plătit pentru munca şi sacrificiile pe care aceştia le fac de un an şi jumătate.

În timp ce ne amăgesc cu miliardele PNRR-ului, bani de împrumut pe care nu vor termina să-i plătească înapoi nici copiii copiilor noştri, îşi angajează pe criterii politice toţi prietenii rataţi care fac mai rău decât oricând administrării ţării, încalcă legi, ameninţă, şantajează şi distrug tot ceea ce funcţiona în trecut, măcar în măsura în care oamenii aveau speranţă.

România este mută, oamenii sunt speriaţi, confuzi şi lipsiţi de vlagă. România este mai săracă, mai costisitor împrumutată, mai poluată, mai furată şi mai îngenuncheată decât oricând în ultimii 30 de ani.

Cum aţi reuşit, ipocriţi iresponsabili, să ne cufundaţi în mizerie şi haos, la jumătate de an de când promiteaţi bunăstare şi echitate socială?