|
Domnul Nicolae Mîndrescu: Declaraţie politică De ani de zile ni se spune că dezvoltarea vine odată cu autostrăzile. Ni se spune că, atunci când marile proiecte de infrastructură vor fi gata, economia locală va creşte, investiţiile vor apărea, iar oamenii nu vor mai fi nevoiţi să plece de acasă. Autostrada A1 Sibiu - Piteşti se construieşte. Este un proiect important, necesar, aşteptat de toată lumea. Dar pentru locuitorii din Vâlcea, această autostradă nu înseamnă, cel puţin acum, acces mai rapid sau viaţă mai uşoară, înseamnă doar că vom privi cum trece pe lângă noi. Un om din Râmnicu Vâlcea, din Drăgăşani sau din satele judeţului, dacă vrea să ajungă pe autostradă, trebuie să pornească pe aceleaşi drumuri legate de Râmnicu Vâlcea şi Curtea de Argeş, pe aceleaşi drumuri pe care se circulă cu dificultate. Ore pierdute în trafic, nervi, costuri mai mari - aceasta este realitatea de zi cu zi. Ni se spune că există o soluţie în zona Tigveni. Dar această soluţie există doar pe hârtie. Acest drum nu este modernizat, nu este sigur şi nu este adaptat la ceea ce înseamnă o autostradă sau un drum naţional. Fără această legătură, beneficiile nu ajung la oameni. Ce înseamnă asta concret? Înseamnă că investitorii vor ocoli judeţul. Înseamnă că firmele locale vor continua să suporte costuri mai mari. Înseamnă că tinerii vor pleca mai departe, pentru că oportunităţile nu vin acolo unde nu există infrastructură. Cerem drumuri de legătură reale, nu doar promisiuni. Cerem investiţii care să ajungă şi la Vâlcea, nu doar să treacă pe lângă Vâlcea. Cerem ca această autostradă să fie un motor de dezvoltare şi pentru oamenii din acest judeţ. Pentru că, altfel, riscăm să avem o autostradă frumoasă pe hartă şi o realitate tristă pe teren. Vâlcea nu trebuie să rămână blocată în timp. Vâlcea trebuie conectată la viitor. Vă mulţumesc.
|