Dezbateri parlamentare

Domnul Angel Tîlvăr:

"Sportul naţional sau distanţa de la letargie la performanţă"

Ca simplu iubitor al sportului, dar şi ca preşedinte al Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport a Camerei Deputaţilor, nu pot decât să salut iniţiativa Asociaţiei Fotbaliştilor Amatori şi Nonamatori (AFAN) care, împreună cu Ministerul Tineretului şi Sportului, a organizat joi, 28 martie 2012, Conferinţa intitulată "Sportul românesc - moment zero". Beneficiind de prezenţa unor personalităţi marcante ale lumii sportului şi de reprezentanţi ai autorităţilor centrale cu responsabilităţi în acest domeniu, dintre care nu au lipsit premierul Victor Ponta, ministrul de resort, Nicolae Bănicioiu, sau reprezentanţi ai comisiei pe care o reprezint, conferinţa şi-a propus lansarea unui semnal de alarmă faţă de starea precară în care se găseşte astăzi sportul naţional, începând cu baza materială absolut insuficientă şi continuând cu baza de selecţie necesară sportului de performanţă din ce în ce mai restrânsă.

M-a bucurat atât faptul că primul-ministru al Guvernului României a putut participa la eveniment, în ciuda programului încărcat, cât şi disponibilitatea sa totală de a sprijini revigorarea sportului românesc, semn al recunoaşterii importanţei pe care actuala putere politică o acordă acestui domeniu. Mi-a făcut plăcere să constat, de asemenea, că ministrul Nicolae Bănicioiu şi secretarul de stat pentru sport, doamna Carmen Tocală, au deja pregătită o strategie în acest domeniu, urmând ca în perioada imediat următoare să înainteze Parlamentului României un proiect de lege care vizează îmbunătăţirea substanţială a actualului cadru normativ.

Ceea ce nu m-a bucurat este constatarea aproape unanimă a celor prezenţi a faptului că, în toţi aceşti ultimi 23 de ani, sportul românesc nu a beneficiat, din nefericire, de o strategie coerentă şi eficace pe termen mediu şi lung, mergându-se, mai degrabă, pe abordări punctuale, subordonate unor obiective imediate, în dauna unor obiective de natură să contribuie la realizarea unui cadru de dezvoltare propice atât sportului de performanţă, cât şi celui de masă. Iată că a venit şi neplăcutul moment în care suntem nevoiţi să recunoaştem că am sacrificat munca de reconstrucţie şi de dezvoltare a mişcării noastre sportive în favoarea unei recolte de medalii şi de rezultate din ce în ce mai firave.

Sigur, una dintre scuzele veşnic invocate este cea legată de permanenta insuficienţă a fondurilor alocate. Este adevărat, niciodată în ultimii ani sportul românesc nu a avut suficienţi bani pentru a se revigora, cel mai acut resimţindu-se acest lucru la nivelul cluburilor care trebuie să pregătească copiii şi juniorii, adică tocmai la nivelul care asigură baza de selecţie. Ca să nu mai vorbim de atenţia absolut marginală de care s-a bucurat sportul de masă sau sportul şcolar, adică exact acele sectoare responsabile în mod direct de împuţinarea numărului de pacienţi tineri care frecventează spitalele şi cabinetele medicale.

Din fericire, la nivel guvernamental, se doreşte schimbarea radicală a situaţiei ţinând cont de faptul că decidenţii în domeniu, în frunte cu primul-ministru, au hotărât deja nu doar mărirea numărului de ore de educaţie fizică din programa şcolară, ci şi revigorarea competiţiilor sportive cu caracter de masă organizate la nivel naţional. Dar toate aceste măsuri nu cred că sunt suficiente pentru îmbunătăţirea radicală a situaţiei în care se găseşte sportul la ora actuală.

Nu este de neglijat subfinanţarea de până acum a domeniului, însă nu pot să nu constat, pe de altă parte, că şi fondurile care au fost puse până acum la dispoziţia acestui sector nu au fost întotdeauna folosite cu eficienţă maximă. S-au creat fel şi fel de noi federaţii sportive naţionale, reprezentând ramuri care de care mai exotice, în loc să se concentreze resursele pe sporturi în care România are deja tradiţie şi rezultate.

Dar cel mai grav este că am neglijat, în cele mai multe cazuri, dezvoltarea unei autentice şcoli naţionale de pregătire a managementului sportiv care să beneficieze de aportul pe care l-ar fi putut aduce în acest sens puţinii specialişti români şi foarte mulţii specialişti ce ar fi trebuit aduşi din ţările cu mare tradiţie în acest domeniu. Ştim cu toţii că Argentina, spre exemplu, nu este cea mai stabilă economic ţară din lume, nu tocmai demult traversând una dintre multele sale crize economice acute. Cu toate acestea, nu doar că echipa naţională de fotbal a acestei ţări este dublă campioană mondială, dar clubul de fotbal Boca Juniors este, alături de A.C. Milan, cel mai titrat din lume după numărul trofeelor aflate în vitrina sa. Ei bine, aceste rezultate aparent uimitoare au fost posibile, în primul rând, datorită unui management extrem de bine pus la punct şi de eficient. Există companie de taxi Boca, există lanţuri de magazine Boca şi există chiar şi vinuri Boca, produse, evident, de podgoria Boca. Toate aceste structuri comerciale aduc suficienţi bani pentru ca echipa de fotbal să-şi poată permite achiziţionarea unor sportivi aşa cum sunt sau au fost Nicolas Gaitan, Juan Roman Riquelme sau magistralul Diego Armando Maradona. În Anglia constatăm că, în pofida sumelor uriaşe investite în ultimii ani de prinţi ai petrolului din lumea arabă sau de investitori ruşi în cluburi precum Manchester City sau Chelsea Londra, cel mai de succes club de fotbal continuă să fie, atât în plan sportiv, cât, mai ales, în cel financiar, Manchester United, succes datorat în principal stabilităţii sale manageriale, de destinele sale ocupându-se de peste un sfert de secol Sir Alex Ferguson, un geniu al managementului sportiv.

Iată, deci, că nu doar banii contează atunci când este vorba de obţinerea unor rezultate de succes, în sport şi în oricare alt domeniu. Nu contest în niciun fel importanţa acestora, desigur, dar dacă resursele financiare avute la dispoziţie nu sunt dublate de priceperea necesară la nivelul manageriatului, atunci putem spune că vorbim de bani aruncaţi în vânt.