Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 15 octombrie 2013
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.124/2013
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 15 octombrie 2013 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 15 octombrie 2013
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.24 | Adrian Gurzău - declaraţie politică: - despre "afacerea numită «privatizare CFR Marfă» "; | ![]() |
||
Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta
|
Haideţi să încercăm să destructurăm afacerea numită "privatizarea CFR Marfă". Să dăm o pistă organelor abilitate ale statului care, sper, vor face cu adevărat lumină în această mult prea obscură afacere. Săptămâna trecută, miercuri, Gruia Stoica, proprietarul GFR, a declarat pentru AGERPRES, că în contractul de privatizare a CFR Marfă nu există niciun termen concret privind plata întregii sume de bani şi finalizarea tranzacţiei, ci doar precizarea că acest lucru trebuie să se întâmple după avizul Consiliului Concurenţei. "Conform contractului de privatizare a CFR Marfă pe care l-am semnat, eu trebuie să plătesc banii după avizul Consiliului Concurenţei. Nu există niciun alt termen concret în contractul de privatizare în ceea ce priveşte finalizarea tranzacţiei. Nu ştiu de ce a apărut termenul de 60 de zile în hotărârea de Guvern. Vânzătorul (Ministerul Transporturilor) ar fi trebuit să coreleze hotărârea de Guvern cu contractul de privatizare", a precizat Stoica. Gruia Stoica nu a uitat să precizeze că va acţiona statul român în judecată în cazul în care Ministerul Transporturilor va anunţa că procesul de privatizare a eşuat. Normal, buzunarul nostru, al celor care mai muncim în România, suportă întreaga incompetenţă a teleguvernării Ponta. "Mă voi consulta cu avocaţii şi ne vom îndrepta (în instanţă) să ne recuperăm pierderile. Ce vină am eu că vânzătorul nu a corelat hotărârea de Guvern cu contractul de privatizare?" Păi, este momentul să ne amintim cam ce afirma cu privire la această HG, însuşi el, telepremierul Victor-Viorel Ponta: "Executivul nu indică însă un termen limită pentru semnarea contractului de vânzare a acţiunilor. (...) Transferul dreptului de proprietatea asupra acţiunilor majoritare la CFR Marfă este condiţionat totodată de "emiterea de către Consiliul Concurenţei a unei adrese sau decizii" în conformitate cu dispoziţiile Legii concurenţei "şi/sau emiterea unui asemenea document de către alte autorităţi de concurenţă competente". (Sursa informaţiei: Mediafax) De asemenea: "În Hotărârea de Guvern (HG) pentru aprobarea condiţiilor de privatizare a CFR Marfă prin vânzarea a 51% din acţiuni către GFR, publicată pe 14 august în Monitorul Oficial, se menţionează că finalizarea vânzării trebuie să se realizeze în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii, adică până pe 14 octombrie (luni). Plus faptul că în aceeaşi HG se precizează faptul că "transferul dreptului de proprietate asupra pachetului de acţiuni ce face obiectul vânzării-cumpărării se realizează la data îndeplinirii cumulative a următoarelor condiţii: emiterea de către Consiliul Concurenţei a unei adrese sau decizii. Până acum Consiliul nu şi-a dat avizul, tranzacţia fiind în evaluare". Deci, mânăria este evidentă: pe de o parte, în HG se precizează: "maxim 60 de zile". Pe de altă parte, în HG se specifică: să existe întâi avizul Concurenţei. Or, conform legii, avizul Consiliului Concurenţei poate veni şi peste câteva luni, iar Gruia Stoica a întârziat enorm emiterea unei notificări către acest forum. Când a semnat contractul pe 2 septembrie el declara: "Finalizarea se va face după aprobarea Consiliului Concurenţei, motiv pentru care atunci vom face o conferinţă. Banii îi vom plăti după ce vom primi avizul de la Consiliul Concurenţei. Avem termen 10 zile să trimitem notificare. Nu s-a făcut nicio modificare în contract". Cu toate acestea, Stoica a notificat Consiliul Concurenţei abia acum 11 zile, adică pe 2 octombrie. "GFR a depus legal notificarea. A transmis şi o serie de completări, respectiv anexele (la contractul de privatizare, care lipseau din dosarul depus săptămâna trecută). Mai are o serie de precizări de transmis, în special referitoare la definirea pieţelor", a afirmat Chiriţoiu, pentru AGERPRES. Declaraţiile şefului autorităţii naţionale de concurenţă vin după ce, săptămâna trecută, GFR a depus o serie de acte la Consiliul Concurenţei, însă notificarea nu era completă, întrucât lipseau anexele la contractul de privatizare". Acum Gruia Stoica îşi joacă rolul de victimă: cum că în contractul de privatizare nu scrie data limită la care el trebuie să plătească, sau că trebuie să o facă numai după ce se dă un aviz de la Consiliul Concurenţei. Aşa să fie, numai că el însuşi a recunoscut că trebuia să notifice Consiliul Concurenţei în 10 zile. Deşi era o obligaţie contractuală, nu a făcut-o - deci nu are ce pretenţii legale să emită pe această linie de atac. Rămâne totuşi de răspuns la întrebarea: de ce cei care au redactat contractul (Ghibu, omul lui Fenechiu) nu au corelat contractul de privatizare cu hotărârea de Guvern şi cu cele 60 de zile atât de invocate acum? Mai mult: Victor-Viorel Ponta, care ştia (sau trebuia să ştie, că se dă procuror şi cunoscător al legilor României) că avizul Concurenţei poate necesita şi 6 luni, de ce a trecut în act această condiţionare, plus termenul maxim de 60 de zile pentru finalizarea privatizării? Din punctul meu de vedere este clar: s-a încercat o mânăreală colectivă. Acum nu iese schema după cum a fost perfectată şi încearcă participanţii să-şi salveze individual pielea şi banii. Dar cum nu sunt organ abilitat al statului, cer acestora să ne facă lumină în speţă. |



