Alexandra-Corina Bogaciu
Alexandra-Corina Bogaciu

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 20 iunie 2017

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.104/2017
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 20 iunie 2017

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.24 Alexandra-Corina Bogaciu - declaraţie politică cu tema "Ziua mondială a refugiaţilor, motiv de reflectare asupra încetării conflictelor armate din Siria şi Afganistan";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

Doamna Alexandra-Corina Bogaciu:

"Ziua mondială a refugiaţilor, motiv de reflectare asupra încetării conflictelor armate din Siria şi Afganistan".

Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a stabilit prin Rezoluţia 55/76 din 4 decembrie 2000, celebrarea anuală a Zilei mondiale a refugiaţilor, la data de 20 iunie.

Consider că în actualul context internaţional - şi mă refer aici la conflictul din Siria, din cauza căruia au fost dislocaţi peste 6 milioane de oameni pe plan intern, iar 4 milioane de sirieni au fugit din ţară în ultimii patru ani, sau la războiul civil din Afganistan şi Yemen, de unde în fiecare lună ajung în Europa câteva mii de emigranţi - este nevoie de adoptarea unei strategii complexe pe termen lung, prin care să se soluţioneze această criză care a afectat Europa în ultima perioadă.

În ultimii doi ani, Europa a cunoscut cele mai ample mişcări de masă de oameni de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, peste un milion de refugiaţi şi migranţi fiind primiţi în Uniunea Europeană. De aceea, cred că, de Ziua mondială a refugiatului, politicienii din toate statele europene au obligaţia să se aplece asupra cauzelor profunde care au determinat această criză şi să încerce să ia măsuri atât la nivelul ţărilor sursă de unde au izbucnit conflictele, cât şi în propriile state, pentru creşterea nivelului de integrare a solicitanţilor de azil. Este important ca pentru familiile de emigranţi care sunt primite şi îndeplinesc condiţiile pentru azil să se asigure asistenţă umanitară şi condiţii decente pentru instalarea acestora în cadrul comunităţilor locale.

Uniunea Europeană are obligaţia juridică şi morală de a-i proteja pe cei aflaţi în nevoie. Statele membre sunt responsabile cu examinarea cererilor de azil, hotărând cine va beneficia de protecţie. Însă nu toată lumea care vine în Europa are nevoie de protecţie. Multe persoane îşi părăsesc ţara în încercarea de a-şi îmbunătăţi viaţa. Aceste persoane sunt adesea denumite migranţi economici, iar dacă cererea lor de azil nu este soluţionată favorabil, Guvernele naţionale au obligaţia de a-i transfera în ţara lor de origine sau într-o altă ţară sigură pe care au tranzitat-o.

Comisia Europeană a anunţat că România trebuie să mai primească 3.546 de refugiaţi, potrivit Planului comun de relocare aprobat de blocul comunitar şi care are un caracter de obligaţie legală. Raportul Comisiei Europene arată ca România a primit, până la 9 iunie 2017, 45 de imigranţi din Italia şi 589 de imigranţi din Grecia. În ţara noastră, din anul 1991 până în prezent, un număr de 26.442 persoane au depus cereri pentru acordarea formei de protecţie. Dintre aceştia, 4.981 au primit statut de refugiat sau protecţie subsidiară.

Având în vedere că mii de persoane şi-au pierdut viaţa pe mare, încercând să ajungă în Uniunea Europeană, iar aproape 90 % dintre refugiaţi şi migranţi au plătit membri ai criminalităţii organizate şi traficaţi de persoane pentru a-i trece peste graniţă, consider că este datoria Uniunii Europene şi a statelor membre NATO să se implice în conflictele de unde provin aceşti oameni pentru a pune capăt acestei crize umanitare.

În total, în 2015 şi în 2016, Uniunea Europeană a alocat peste 10 miliarde de euro din bugetul său pentru a face faţă crizei refugiaţilor. Majoritatea persoanelor care ajung în Europa au nevoie de ajutor ca să îşi satisfacă nevoile de bază, cum ar fi apa potabilă, hrana şi adăpostul.