Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 29 iunie 2022
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.103/2022
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 29 iunie 2022 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 29 iunie 2022
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.24 | Beniamin Todosiu - declaraţie politică având titlul "Coaliţia PNL-PSD-UDMR continuă să îşi bată joc de români. Compensarea preţului la carburanţi cu 50 de bani este o măsură demnă de un guvern de doi bani"; | ![]() |
||
Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta
|
"Coaliţia PNL-PSD-UDMR continuă să îşi bată joc de români. Compensarea preţului la carburanţi cu 50 de bani este o măsură demnă de un guvern de doi bani" România continuă să se scufunde într-o criză economică fără precedent, iar nivelul tot mai ridicat al inflaţiei va afecta fiecare român. Creşterile preţurilor la energie şi la carburanţi au generat scumpiri în lanţ pe care românii încep să le suporte tot mai greu. Inclusiv mediul de afaceri simte situaţia economică instabilă, iar firmele, care au scăpat de problemele generate de pandemie, încearcă cu greu să treacă acum de instabilitatea economică creată de Guvernul generalului Ciucă. În faţa acestor realităţi socio-economice, Guvernul PNL-PSD-UDMR demonstrează că este depăşit de situaţie şi, prin măsurile întârziate şi populiste, pe care le-a adoptat, duce România spre faliment. Cea mai recentă măsură, compensarea cu 50 de bani pe litru la carburanţi, este doar praf în ochi şi o bătaie de joc. În loc să adopte propunerea USR de reducere a TVA de la 19% la 5%, Guvernul PSD-PNL a decis să vină cu cea mai proastă soluţie. Trecând peste faptul că măsura vine foarte târziu, măsura Guvernului Ciucă este gândită doar pentru trei luni, deşi preţurile cresc constant de la lună la lună. Doar în ultima lună, preţul mediu al unui litru de benzină a crescut cu 6,1%, adică plătim azi cu 25 de lei mai mult pentru un plin de benzină faţă de luna trecută. Deşi este prezentată ca o soluţie salvatoare, măsura de doi bani a Guvernului este doar o pseudosoluţie populistă care, în final, nu va ajuta pe nimeni. Astfel, vorbim despre o sumă fixă de 0,5 lei/ litru, care va fi nesemnificativă în cazul în care preţul carburanţilor la pompă va continua să crească. Oamenii vor simţi din ce în ce mai puţin în buzunare reducerea aceasta, care se va diminua ca pondere în funcţie de creşterile de preţuri. Măsura celor 50 de bani pare să stârnească probleme chiar şi în coaliţia de guvernare. În timp ce premierul Nicolae Ciucă îşi demonstrează incompetenţa prin această măsură de doi bani, PSD face o nouă demonstraţie de ipocrizie, criticând măsura, însă fără să mişte concret un deget pentru a îndrepta situaţia în folosul oamenilor. Uniunea Salvaţi România solicită Guvernului să aplice o măsură cu efecte mult mai mari pentru cetăţeni, scăderea TVA la carburanţi de la 19% la 5%. Iniţiativa USR ar duce la o reducere reală a preţului la pompă cu peste un leu pentru motorină şi benzină. Reducerea va rămâne procentuală, în timp ce o compensare fixă de 50 de bani, cum este cea propusă de Guvern, nu ţine cont de evoluţia viitoare a preţurilor. În concluzie, Guvernul PNL-PSD-UDMR continuă să îşi demonstreze lipsa de profesionalism prin măsuri populiste, care nu rezolvă problemele economice, ci împing România spre faliment. |


