Dezbateri parlamentare

Domnul Iulian-Alexandru Muraru:

"Ana de Bourbon-Parma, un ambasador al României, al imaginii valorilor profunde, departe de ţară"

Pe 18 septembrie 1923 se năştea Ana de Bourbon-Parma, cea care avea să devină Regina Ana, prin căsătoria cu ultimul Rege al românilor, Mihai I.

Prin numele său, purtat mereu peste tot în lume, a fost un ambasador al României, al imaginii valorilor profunde, departe de ţară. Prin modul demn şi simplu în care a trăit şi a slujit omul destinului său, Ana a României a fost un miracol de susţinere pentru Mihai I. "Simt că trebuie să fac mai mult pentru omul meu şi pentru visele lui. Dumnezeu mi-a dat omul vieţii mele", spunea Regina.

A vorbit neîntrerupt, în lipsa Regelui, după 1992 şi după vizitele pe care le-a făcut în România, despre sufletul şi satul românesc, despre autenticitatea României profunde, pe care a regăsit-o acolo unde comunismul nu a reuşit să distrugă tot, în biserici şi în sate. A cunoscut în anii exilului şi după 1989 mii de români care au trecut pragul casei din Versoix, devenită capitala regalităţii româneşti. Prin Regele Mihai I şi prin aceşti oameni, prin amintirile Regelui şi prin poveştile de viaţă ale românilor, şi-a proiectat adevărata imagine a ţării sale.

Drumul său, din exil până acasă, marchează o viaţă plină de tensiuni şi frământări, care reface traseul parcurs cândva de inima Reginei Maria. Şi parcă niciodată cuvintele Regelui Mihai nu au avut mai mult sens - "răbdarea poate fi o armă împotriva destinului istoric".

Ana a României lasă în urmă amprenta unei personalităţi covârşitoare. Naturală până în cel mai mărunt gest, delicată dar puternică, discretă, dar cu o prezenţă atât de marcantă, ea ne demonstrează că nu e nevoie de tron şi de coroană pentru a domni cu adevărat.

Prin generozitatea şi maniera inconfundabilă de a se apropia de oameni, Ana a României duce mai departe trăsăturile Reginei mamă Elena. La fel ca înaintaşa sa, a ştiut să-şi mascheze cu demnitate propriile răni. Unindu-şi destinul cu al Regelui Mihai I, a ales să servească aceeaşi cauză - cauza neamului românesc.

Regele a vorbit arareori despre soţie, aşa cum a procedat cu tot ceea ce a iubit peste măsură. Am recitit recent puţinele-i cuvinte, profunde, tandre şi pline de sevă. În lumina de astăzi, ele conturează portretul celei fără de care viaţa Regelui, a familiei sale şi a întregii regalităţi româneşti de după 1947 n-ar mai fi fost aceleaşi: "Mulţi dintre strămoşii ei au avut pe umeri soarta Europei. Unii au fost eroi, iar câţiva au fost sanctificaţi. Regina a mers la război ca simplu soldat, iar apoi a acceptat, alături de noi, soarta de a aştepta şi de a spera. Nu ar fi putut exista pe pământ cineva care să ne stea alături cu atâta credinţă şi curaj. Soarta a pus-o alături de Elisabeta, Maria şi Elena, Reginele României".