Dezbateri parlamentare

Doamna Camelia Khraibani:

"Încrederea în relaţia dintre medic şi pacient. Tratarea cazurilor de malpraxis medical"

Declaraţia mea politică este prilejuită de recenta Adunare Generală a Colegiului Medicilor din România, care a ascultat Raportul privind activitatea din anul 2012. În cadrul acestui for, Comisia Superioară de Disciplină a Colegiului Medicilor din România a raportat că în anul care a trecut au fost soluţionate 130 de cauze, iar în prezent mai are pe rol încă 45 de reclamaţii. Potrivit raportului, cele mai multe reclamaţii au vizat specialităţile obstetrică - ginecologie - 39, chirurgie - 34 şi terapie intensivă - 14. Comisia Superioară de Disciplină a Colegiului Medicilor din România a constatat deficienţe în adaptarea deciziilor de către comisiile de disciplină de la nivelul Colegiilor teritoriale, existenţa unor nereguli mai ales de factură organizatorică la nivelul unităţilor de primiri urgenţe, dar şi a altor secţii, cum ar fi chirurgie, terapie intensivă, din cadrul spitalelor din sistemul public, în marea lor majoritate judeţene, dar şi în obţinerea consimţământului informat al pacienţilor, mai ales în specialităţile chirurgicale.

În sine aceste cifre şi informaţii nu ne spun mare lucru, dar, dacă le comparăm cu tendinţa din ultimii 6-7 ani şi cu situaţiile din alte state, putem să ne facem o idee mai bine articulată.

Iată câteva date comparative:

Conform informaţiilor MediHelp Internaţional, cel mai important furnizor de asigurări private de sănătate din Europa Centrală şi de Est, între anii 2006 - 2011, Comisia de Disciplină a Colegiului Medicilor din România a avut de analizat 725 de cazuri, în care 916 doctori au fost acuzaţi de malpraxis; dintre aceştia, 198 au fost sancţionaţi. Rapoartele Colegiului Medicilor nu ne spun şi de ce din 200 de medici reclamaţi, în medie pe an, doar doi îşi pierd dreptul de a-şi continua activitatea.

Numărul doctorilor reclamaţi la Colegiul Medicilor din România a crescut de la 112 în 2006, la 187 în 2011. Din 916 acuzaţii de malpraxis, 11 au primit interdicţie de a practica medicina, ceva mai mult de 1%.

Spre comparaţie, în acelaşi interval de timp (2006 - 2011), în Marea Britanie, peste 8.500 de medici au fost raportaţi pentru erori medicale. De circa 10 ori mai multe cazuri decât în România! Deci am putea spune că stăm bine. Asupra acestei "realităţi" este însă de discutat. Aceeaşi sursă, comunicatul MediHelp precizează că cifrele privitoare la cazurile de malpraxis de la noi nu indică în niciun fel numărul cazurilor care nu au fost raportate şi care poate ajunge la ordinul zecilor de mii. De aici rezultă că avem o problemă. Experţii MediHelpelp sunt de părere că sunt de părere că numărul mai mare de erori medicale înregistrate în Marea Britanie, comparativ cu România, demonstrează nu că la noi lucrurile merg mai bine, ci, în realitate, locuitorii din Europa de Vest sunt mai bine informaţi şi educaţi în legătură cu drepturile lor medicale. Totodată, occidentalii au la dispoziţie mecanismele legale, cu o îndelungată tradiţie pentru a se apăra. Pe de altă parte, mai susţin experţii străini, românii încă nu au un sistem legal bine dezvoltat care să îi ajute să îşi revendice drepturile cu uşurinţă. După părerea mea, aceasta este doar o parte a explicaţiei. În interpretarea fenomenului medical din ţara noastră ţin mai degrabă să dau dreptate preşedintelui Colegiului Medicilor din România, domnul doctor Vasile Astărăstoae, care consideră că neîncrederea a devenit elementul crucial al relaţiei medic-pacient în ultimii ani.

Printre simptomele deteriorării relaţiei dintre medici şi bolnavi se pot menţiona:

- culpabilizarea medicilor în general, la grămadă, nu atât din cauza relelor tratamente pe care aceştia le realizează, cât din cauza lipsurilor sistemului sanitar;

- decredibilizarea sistemului instituţional din domeniu, începând cu ministerul, casele de sănătate, universităţile de profil şi chiar Colegiile medicilor, văzute uneori ca apărătoare ale autorilor de malpraxis şi nu ale victimelor; la această decredibilizare o contribuţie vine şi din partea mass-media, care face publicitate mult mai mare cazurilor nedorite, decât reuşitelor medicale;

- creşterea costurilor cu medicamentele şi cu celelalte prestaţii medicale, pe care pacienţii sunt nevoiţi să le suporte, generează nemulţumire, neîncredere şi nervozitate în relaţia dintre pacienţi, familiile acestora şi personalul medico-farmaceutic;

- s-a degradat statutul medicului şi al personalului medical. Respectul pentru vocaţia şi dedicaţia doctorului, pentru binefacerea actului medical, funcţia socială şi valoarea acestuia nu se mai bucură de aceeaşi apreciere în societatea noastră de astăzi;

- sunt şi aceste simptome tot atâtea motive pentru o acţiune de anvergură în direcţia reformării, modernizării şi eficientizării sistemului nostru sanitar, care să aducă, o dată cu mai multe resurse şi competenţe în sistem şi un nou model de relaţie între medic şi pacient, o calitate superioară a actului medical, a stării de sănătate a cetăţenilor, a condiţiilor de muncă şi de viaţă a personalului care se dedică educării pentru sănătate, prevenirii îmbolnăvirilor, salvării vieţii oamenilor şi, în general, ameliorării stării lor de sănătate.

Din discuţiile, multe, pe care în aceste trei luni, de mandat de deputat, le-am avut, atât la Comisia de sănătate, cât şi în alte împrejurări, cu demnitari ai Ministerului Sănătăţii, ai caselor de sănătate, cu personalul de conducere al spitalelor, cu personalul medical, am desprins ideea că există voinţa subiectivă şi premisele obiective pentru ca în câţiva ani să realizăm un progres semnificativ în toate aspectele activităţii medicale - de la învăţământ, cercetare, mijloace de tratament şi spitalizare şi până la cabinetele medicale din sate şi din unităţile şcolare. Iar ca medic sunt optimistă că şi relaţia dintre noi şi pacienţii noştri se va remodela în sensul unei mai bune comunicări, colaborări şi înţelegeri. Personal, voi da tot sprijinul pentru adoptarea actelor normative care să faciliteze progresul despre care am amintit mai sus.