Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 16 mai 2017
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.83/2017
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 16 mai 2017 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 16 mai 2017
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.26 | Ioan Balan - declaraţie politică intitulată "Atenţie la buzunare! PSD guvernează din nou România"; | ![]() |
||
Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta
|
"Atenţie la buzunare! PSD guvernează din nou România" Pentru orice român care a sperat vreodată că o guvernare a PSD ar putea aduce prosperitate în România a devenit deja clar că PSD este cel mai mare inamic al prosperităţii şi principalul obstacol în calea modernizării ţării noastre. Faptul că guvernarea PSD a eşuat deja, la numai patru luni de guvernare, nu trebuie să ne surprindă! Nu este o noutate! Aşa s-a întâmplat ori de câte ori PSD a ajuns la guvernare. În anii 90, la puţin timp după ce predecesorul acestuia, FSN, a venit la guvernare pe un val uriaş de încredere, imediat după aceea au venit şi minerii din Valea Jiului, să înveţe studenţii bucureşteni conjugarea verbului a democratiza! La începutul anilor 2000, PSD a câştigat alegerile cu o deviză demagogică, şlefuită de maestrul în manipulări de mase. Astfel, de la "sărac şi cinstit" s-a ajuns, în numai câteva luni, la "bogat şi corupt". Acei ani de guvernare care au adus cu ei şi baronizarea şi feudalizarea României, stârnesc încă puternice nostalgii printre membri de bază ai PSD. În 2009, prezenţa PSD la guvernare a fost iarăşi toxică şi a însemnat întârzierea măsurilor anticriză, măsuri pe care toate statele UE le luaseră, întârziere care a condus apoi la intrarea economiei naţionale într-o recesiune dureroasă pentru toţi. Şi în anul 2012, PSD a promis râuri de lapte şi miere, iar în numai câteva luni a introdus sau a majorat mai bine de 40 de impozite şi taxe. De ce ne-am mira, oare, că PSD s-ar fi schimbat în aceşti 27 de ani? Până şi Mihai Eminescu ar fi spus "Alte măşti, aceeaşi piesă/Alte guri, aceeaşi gamă,/Amăgit atât de-adese/Nu spera şi nu ai teamă." În ultimii douăzeci şi şapte de ani, PSD s-a aflat la guvernare cea mai mare perioadă de timp, mai precis peste douăzeci de ani! Dacă PSD ar fi vrut şi ar fi putut să aducă bunăstarea pentru români, am toată convingerea că ar fi avut suficient timp să o facă. Din nefericire, după peste două decenii de guvernare socialistă nu putem contabiliza decât că România are cele mai proaste spitale, cea mai mare rată a analfabetismului, cele mai scorojite şcoli, drumuri naţionale de pământ, autostrăzi fărâmate, salariaţii cei mai munciţi, dar cel mai prost plătiţi, pensionari săraci şi jumătate dintre tineri plecaţi să muncească în străinătate, pentru că acasă la ei nu au unde. La ultimele alegeri, PSD nu doar a promis, ci şi a compromis ideea de bunăstare pentru români. A vândut iluzii cu dublări sau triplări de salarii, cu dublări sau triplări de pensii, cu mii de kilometri de autostrăzi, cu taxe mai puţine şi impozite mai mici, cu investiţii străine fără număr şi locuri de muncă noi în economie. Ce s-a ales din acest noian de promisiuni, începem deja să vedem cu ochiul liber. Să ştiţi că nu am fost nicidecum ironic atunci când am avertizat populaţia să fie atentă la buzunare! Nu, am fost cât se poate de serios, pentru că, ori de câte ori a guvernat PSD, mâna Guvernului s-a înfipt şi mai tare în buzunarele contribuabililor, până la cot, prin impozite noi sau tot felul de taxe născocite peste noapte, iar puterea de cumpărare a populaţiei a scăzut, ca urmare a creşterii preţurilor. De peste patru luni de când duetul Dragnea-Grindeanu guvernează România, opinia publică este intoxicată cu măsurile fiscale aberante pe care le pregăteşte trista coaliţie PSD-ALDE, din a doua jumătate a anului. Impozitul pe gospodărie, impozitul pe tranzacţii de active, impozite suplimentare pentru contractele de muncă cu timp parţial, accize majorate, contribuţii sociale modificate, confiscarea profiturilor companiilor de stat şi alte asemenea măsuri păguboase, dăunătoare, nocive au luat locul promisiunilor din campanie. Mai mult, iluzia creşterilor spectaculoase de pensii şi salarii a erodat deja puterea de cumpărare a populaţiei, pentru că preţurile pentru produsele de bază au avut creşteri şi de peste 20% în primele luni ale anului. Să ştiţi că nu mă număr printre cei care, într-un mod, zi eu, destul de iresponsabil, s-ar bucura ca PSD să izbească economia de gard, doar ca să demonstreze că PSD este şi incompetent să guverneze şi nociv pentru economie şi societate. Ştim deja cu toţii că PSD aduce cu el numai sărăcie şi subdezvoltare. Nu mai trebuie să demonstrăm acest lucru. Se vede cu ochiul liber şi la nivel guvernamental, dar şi în administraţia locală. Eu, personal, cred cu toată puterea că noi, cei din PNL, avem obligaţia majoră şi încrederea uriaşă a unei părţi din electorat că nu vom lăsa PSD să prăbuşească economia şi să ducă România înapoi, în anii 90, sau chiar mai târziu în istorie. Este uşor de anticipat că dezastrul economic este destul de greu de evitat în anul 2017, dar nu imposibil. Pentru aceasta, toată eforturile noastre trebuie să se concentreze să trimitem acest Guvern acasă, cât mai curând, pentru a limita pagubele produse de politicile dezastruoase! |


