Mirela Elena Adomnicăi
Mirela Elena Adomnicăi

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 31 martie 2021

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.48/2021
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 31 martie 2021

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.26 Mirela Elena Adomnicăi - declaraţie politică intitulată "Conducerea Guvernului refuză să comunice onest cu românii";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

Doamna Mirela Elena Adomnicăi:

"Conducerea Guvernului refuză să comunice onest cu românii"

Consider că reţinerile românilor faţă de modul în care autorităţile gestionează procedura de vaccinare împotriva COVID-19 sunt pertinente şi la fel de îndreptăţite ca ale altor milioane de cetăţeni europeni din ţările care au decis suspendarea vaccinării cu serul AstraZeneca.

În loc sa vină să le clarifice nedumeririle, să le risipească îndoielile, printr-o comunicare onestă, completă şi credibilă, premierul Cîţu reacţionează defectuos, numindu-i terorişti pe cei care îşi pun întrebări legitime.

Practic, premierul României îi face terorişti pe toţi cetăţenii din ţările Uniunii Europene în care s-a impus oprirea administrării vaccinului AstraZeneca, din loturile cu suspiciuni de neconformitate.

În opinia mea, domnul Cîţu ar fi trebuit să ia exemplu de la conducătorii statelor europene, deoarece aceştia au dat dovadă de responsabilitate, adoptând deciziile în funcţie de interesul public privind protejarea sănătăţii populaţiei.

În loc să încurajeze conformarea voluntară a oamenilor, premierul are o atitudine discriminatorie, jignitoare, prin care nu face altceva decât să transforme procesul de vaccinare al populaţiei într-o zonă a conformării oarbe, cu oameni acuzaţi că sunt terorişti doar pentru că au îndoieli sau alte opinii.

Prin minciunile repetate, cele că loturile de vaccin suspendate în mai multe ţări europene nu ar fi ajuns şi în România, Guvernul dreptei a reuşit să distrugă şi ultimul gram de credibilitate pe care îl mai avea în ochii românilor, pasând responsabilităţile şi acuzându-i pe români că sunt vinovaţi pentru repetatele nereuşite ale Cabinetului Cîţu.

Din nefericire, partidele din coaliţie se ceartă permanent, iar conflictele lor ne afectează pe toţi. Nu este firesc să fi existat un sistem paralel de vaccinare, prin care au fost imunizate peste 7.000 de persoane, în timp ce din aceleaşi centre au fost aruncate 4.000 de doze, în condiţiile în care foarte multe persoane nu găsesc locuri disponibile pe listele de aşteptare.

PSD se pronunţă ferm şi clar în favoarea respectării adevărului şi a asumării vorbelor şi faptelor, mai ales în situaţii de criză şi în plină pandemie.