Dezbateri parlamentare

Domnul Mircea Irimescu:

"Fruntaş pe ramură"

Cei mai în vârstă cu siguranţă n-au uitat întrecerile socialiste de pe vremea dictaturii comuniste. Sub comandă activistă, aparent în organizarea structurilor sindicale, de la nivelul atelierelor şi schimburilor, intens cultivată propagandistic, în orice întreprindere "concurenţa" internă era în toi. Fără nicio diferenţă calitativă, urma etapa întrecerii între întreprinderi, apoi pe "ramuri". Rolul lor: mobilizarea în realizarea "indicatorilor". Beneficiul public era zero, folosul şefilor dornici de parvenire maxim, fiind o îndemânoasă posibilitate de afirmare.

Nu comentez aici felul în care erau receptate de oameni aceste competiţii, câtă importanţă li se dădea şi cu ce seriozitate erau tratate. Spun doar că făceau şi ele parte din mascarada vremurilor şi că erau mană cerească pentru oportunişti.

Mi-am amintit, fără plăcere, de falsa dispută pentru locuri fruntaşe dintre unităţile economice ale socialismului multilateral după ultimele şedinţe ale şefilor de state şi de guverne ale ţărilor din Uniunea Europeană. Nu emulaţia din ce în ce mai pronunţată dintre statele europene mi-a readus în minte vremurile trecute. Asocierea involuntară îmi vine de la felul cum ne prezintă realizările şi "realităţile" cel ce ne reprezintă la astfel de întâlniri.

Îmi stăruie încă în minte plăcerea cu care preşedintele Ceauşescu repeta obsedant necesitatea impunerii unei "noi ordini internaţionale". Ştia că nu ţine seama nimeni de opiniile lui, dar prin asta se iluziona că participă şi el la marile decizii ale lumii.

Preşedintele Băsescu, căci despre el este vorba, pare a trăi astfel de evenimente cu frenezia specifică ambiţioşilor şefi de odinioară. Sunt timpuri istorice, loc berechet de evidenţiere personală, într-un cuvânt, ocazii de afirmare politică, atât acasă, cât şi în interiorul Uniunii.

Prinse în situaţii economice dificile, cu deficite bugetare ce nu mai pot fi susţinute, aproape toate ţările Uniunii Europene sunt obligate la reduceri semnificative ale cheltuielilor publice, în primul rând ale celor sociale. Lumea ştie ce trebuie făcut şi cunoaşte consecinţele acestor acţiuni: nemulţumiri sociale, scăderi ale economiei, crize.

În general, până acum, politica statelor Uniunii Europene în aceste vremuri de criză a fost una potrivită. Echilibrată, ţinând seama de nevoia de coeziune între state, departe de smuncirile catastrofice prognozate în unele centre interesate. Într-o formă firească, luând în seamă caracterul organic al societăţii, ţările UE vor şti să-şi rezolve problemele acestor ani grei. Deocamdată, nicio ţară cu nivel al deficitului asemănător României, care şi-a protejat cetăţenii de şocul unor importante suferinţe sociale, nu a cunoscut evoluţii spre agravarea crizei datorită faptului că dat dovadă de măsură.

Doar la noi s-au luat măsurile de austeritate brusc, fără consultări publice, provocând suferinţe individuale de neîntâlnit în alte ţări. România, după unii, cea mai săracă ţară a Uniunii, şi-a permis o altfel de abordare. Această politică este motiv de mândrie pentru liderul ce ne reprezintă în adunările la nivel înalt ale UE. Abia se stăpâneşte să nu dea lecţii şi altora. Faptul că este singurul care n-a dat dovadă de măsură, ca şi altădată, este departe de a-l deranja.

Bucuria-i este şi mai mare când revine acasă. Expresiile lui favorite - "România şi-a făcut lecţiile", "avem o bază de creştere sănătoasă", "suntem pregătiţi să trecem cu bine peste o eventuală criză economică în zona euro" - se repetă la nesfârşit, cu o noimă greu de detectat. Pare a fi ceva din mentalitatea "fruntaşului pe ramură" de altădată. Iluzia că este mai valoros, mai bine "plasat" decât alţii îi întunecă minţile. Uită că politica sa, în fond dezastruoasă economic prin scăderea consumului, a fost posibilă doar datorită capacităţii de suferinţă de excepţie a poporului său şi insensibilităţii sale la mulţimea cazurilor de sărăcie acută ce se întâlnesc acum în ţară.

Dacă mâine, Uniunea Europeană ar analiza starea materială individuală a fiecărui cetăţean al ei şi ar decide (perfect logic) excluderea statului cu mai mult de 25% din populaţie sub limita sărăciei, ce ne-ar mai spune fruntaşul nostru?