Dezbateri parlamentare

Domnul Dorel Covaci:

"Sfântul apostol Andrei, ocrotitorul românilor"

Sfântul apostol Andrei s-a născut în Betsaida, Galileea, localitate situată pe ţărmul Lacului Ghenizaret, în nordul Ţării Sfinte. Pentru că Andrei era de origine evreu, nu se cunoaşte cu certitudine dacă numele său este real, acesta fiind de origine greacă ("andreas" = viteaz, bărbătesc). Pentru romani, numele Andrei este legat de lupi şi derivă din vechea denumire a dacilor (daoi-lupi) şi din simbolul lor, lupul. Legenda spune că cel care era căpetenia lupilor l-ar fi însoţit pe apostolul Andrei, pe drumul dinspre Dobrogea spre peştera, care i-a servit drept adăpost pe teritoriul ţării noastre.

Din Sfânta Scriptură aflăm că era fratele lui Simon Petru şi cel dintâi apostol chemat al Domnului. Înainte de a urma lui Hristos, a fost ucenicul Sfântului Ioan Botezătorul. Dorinţa de a-L urma pe Hristos se naşte în el, în momentul în care îl aude pe Sfântul Ioan rostind cuvintele: "Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii" (Ioan 1, 29).

Chemarea sa la apostolie se face mai târziu şi este relatată de Sfântul Evanghelist Matei: "Pe când Iisus umbla pe lângă Marea Galileii, a văzut doi fraţi, pe Simon, ce se numeşte Petru, şi pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari. Şi le-a zis: "Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni. Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după El" (Matei 4, 18-20).

Din acele momente, la fel ca şi ceilalţi apostoli, Sfântul Andrei a urmat Mântuitorului, i-a fost alături când a săvârşit minunile, s-a hrănit din cuvântul dumnezeiesc, a fost martor al Patimilor Domnului, a plâns moartea Lui pentru noi şi s-a întărit în credinţă, în ziua Învierii.

Se cunoaşte că după Înălţarea Domnului la cer şi după Cincizecime, apostolii au mai rămas câţiva ani la Ierusalim, punând bazele Bisericii creştine. La Sinodul Apostolic de la Ierusalim, din jurul anilor 49-50 d.C., s-au întâlnit şi au tras la sorţi pentru a decide unde va merge fiecare în misiunea de propovăduire a Evangheliei. După tradiţia Bisericii, apostolului Andrei i-a revenit Scyţia (Dobrogea), dar şi teritoriile de dincolo de Prut, în nordul Mării Negre. Mai întâi, Andrei l-a însoţit pe fratele său, Petru, prin Asia Mică, apoi a ajuns în Peninsula Balcanică, prin Turcia de azi, până în Scyţia, unde s-a oprit un timp. Apoi şi-a continuat misiunea, ajungând până în sudul Rusiei de astăzi. După aceea s-a întors în Grecia, consolidând comunităţile creştine înfiinţate de către ceilalţi apostoli, ajungând până în Peloponezul grecesc, în oraşul Patras. Acolo a murit ca martir.

Deşi nouă ne este cunoscută tradiţia care relevă că apostolul Andrei a murit pe o cruce în forma de X (Crucea Sf. Andrei), istoricii susţin că această practică datează abia din secolul al XIV-lea. Nu se cunoaşte data martirizării. Unii istorici o fixează în timpul persecuţiilor împăratului Nero, prin anii 64-67, alţii în vremea lui Domiţian (81-96). Moaştele sale au fost duse la Constantinopole, în anul 350. În anul 850, împăratul Vasile I Macedoneanul a redat locuitorilor din Patras capul Sfântului apostol. În urma celei de-a patra cruciade, moaştele Sfântului Andrei au ajuns la Amalfi, în Italia, apoi, în 1462, ele au fost duse la Roma. În anul 1964, capul Sfântului Andrei a fost înapoiat locuitorilor din Patras.

Mărturie faptului că Sf. Andrei a predicat şi a încreştinat pe strămoşii noştri stau colindele, legendele, obiceiurile închinate Sfântului şi toponimele din zona Dobrogei: Peştera Sf. Andrei, acum loc de pelerinaj, unde se spune că a locuit o vreme, Apa Sfântului sau Pârâiaşul Sf. Andrei etc. Una dintre aceste colinde pomeneşte de "schitul" sau "mănăstirea" lui Andrei, la care veneau Decebal şi Traian, cel din urmă ascultând şi slujba săvârşită acolo. Peştera se află la aproximativ 4 km sud-est de localitatea Ion Corvin, judeţul Constanţa. În actuala biserică din peşteră, în pronaos, într-o nişă, se află un fel de pat, scobit iniţial în piatră, despre care tradiţia spune că pe el se odihnea apostolul Andrei. În anul 1944, Peştera, transformată în biserică, a fost sfinţită de către Episcopul Tomisului, Chesarie Păunescu. La scurt timp după aceasta, trupele ruseşti invadatoare au distrus-o. Abia după 1990, prin râvna cuviosului monah Nicodim Dinca, biserica a fost refăcută şi redată cultului.

Sfântul Sinod al Biserici Ortodoxe Române a hotărât, în anul 1995, ca Sărbătoarea Sfântului Andrei să fie însemnată cu cruce roşie în calendarul bisericesc, iar în anul 1997 Sfântul Andrei a fost proclamat "Ocrotitorul României". Biserica primară a stabilit, încă de la sfârşitul secolului al II-lea, ca dată de prăznuire a pătimirii sale, ziua de 30 noiembrie. Această zi a fost declarată sărbătoare bisericească naţională, o adevărată celebrare a creştinismului românesc, prin Legea nr.147/2012. Ea premerge Zilei naţionale, 1 decembrie, a românilor de pretutindeni. Prin apropierea în calendar a celor două zile festive, se alătură sărbătoarea Bisericii cu cea a neamului, după cum Biserica şi poporul român au fost mereu una în tot decursul istoriei noastre. Recunoaşterea oficială a Sfântul apostol Andrei, ca patron spiritual al românilor şi cel care a "înnobilat fiinţa noastră naţională", aşa cum reiese din expunerea de motive a proiectului de lege adoptat în Parlament, arată că statul se asociază acestei dualităţi, într-o relaţie de sinergie pozitivă.