Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 25 aprilie 2018
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.71/2018
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 25 aprilie 2018 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 25 aprilie 2018
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale domnilor deputaţi: | ![]() |
|||
![]() |
1.27 | Aida-Cristina Căruceru - declaraţie politică intitulată "La fiecare două ore, o româncă este diagnosticată cu cancer de col. Testele Babeş-Papanicolau şi HPV pot salva vieţi"; | ![]() |
||
Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta
|
Doamna Aida-Cristina Căruceru: "La fiecare două ore, o româncă este diagnosticată cu cancer de col. Testele Babeş-Papanicolau şi HPV pot salva vieţi." Aş fi fost foarte bucuroasă să nu fie cazul să fi susţinut astăzi această declaraţie politică. Pentru că nu ar fi trebuit să vorbesc despre faptul că România ocupă primul loc în UE în ceea ce priveşte mortalitatea cauzată de cancerul de col uterin. Pentru că nu ar fi trebuit să vă spun că cele mai afectate de această boală sunt femeile tinere, cu vârsta cuprinsă între 15 şi 44 de ani. Cu siguranţă, aş fi fost bucuroasă să nu trebuiască să vă spun că peste 1.900 de românce îşi pierd viaţa din această cauză. La nivel global, a doua cauză responsabilă pentru cancer este reprezentată de infecţia cu Virusul Papiloma Uman - HPV. Dar faptul că nu este singura bolnavă nu reprezintă nicio consolare pentru o femeie care suferă de acest tip de cancer. Aşa cum nu o consolează nici ideea că existau măsuri, dar ele nu au fost aplicate la timp. Ceea ce le este greu bărbaţilor să înţeleagă este cât se consumă o femeie în aşteptarea rezultatului testului Papanicolau, şi cât de mult o macină pe interior toate temerile, toată revolta şi toată neputinţa. La fiecare două ore, o româncă este diagnosticată cu cancer de col uterin - avertizau ONG-urile de specialitate. Ca în orice afecţiune oncologică, depistarea precoce a cancerului de col uterin sau a leziunilor precanceroase este esenţială pentru reuşita tratamentului şi, implicit, pentru şansa de supravieţuire a pacientelor. În prezent, două teste sunt recomandate în screeningul cancerului de col uterin: testul Babeş-Papanicolau şi testul HPV. Testul Babeş-Papanicolau este o metodă foarte simplă de investigare a celulelor colului, pentru a depista eventuale anomalii şi leziuni, în timp ce testul HPV confirmă sau infirmă prezenţa Virusului Papiloma Uman, HPV, în celulele de la nivelul cervixului sau colului uterin. Este datoria noastră, a tuturor, să educăm femeile în obligativitatea controlului ginecologic periodic şi în legătură cu testele pe care le pot face ca măsuri preventive. Eu plănuiesc să-mi dedic toată atenţia şi energia, în calitate de deputat, pentru a mă asigura că această boală va afecta cât mai puţine românce, şi vă invit să fiţi alături de mine în acest demers! |


