|
Domnul Dragoş-Florin Coman: Mulţumesc, doamnă preşedinte. Stimaţi colegi, România suferă astăzi nu doar din cauza inegalităţii economice, ci, mai grav, din cauza lipsei şanselor reale pentru mulţi copii. Este inadmisibil ca în secolul XXI, într-o ţară membră a Uniunii Europene, sute de mii de copii să meargă la culcare flămânzi. Date recente arată că aproximativ un sfert dintre copiii din România se duc, întotdeauna sau uneori, seara, la culcare flămânzi, pentru că nu există resurse suficiente pentru alimente, în multe familii. Un alt studiu indică faptul că peste 150.000 de copii merg, seara, la culcare flămânzi, inclusiv în mediul rural, iar procentul copiilor aflaţi în deprivare materială severă este la cote ridicate, România având una dintre cele mai mari rate din Uniunea Europeană. Aceste cifre nu sunt doar simple statistici. Sunt apeluri la conştiinţă. Dincolo de ele stau copii care merg la şcoală fără un pachet, fără haine adecvate, fără siguranţa că vor avea mâncare dimineaţă. Sărăcia alimentară afectează educaţia, sănătatea, încrederea în sine, dar şi viitorul întregii societăţi. De aceea, fac un apel către colegii mei. Creşterea cuantumului alocaţiei pentru copii nu este un moft, nu este un instrument politic de moment, ci este o investiţie în viitorul acestei ţări. Fiecare leu în plus pentru alocaţie înseamnă mai multă siguranţă pentru părinţii care încearcă să asigure strictul necesar, o rată mai redusă de abandon şcolar, pentru că un copil flămând este un copil care nu mai poate învăţa eficient. Este o mare nevoie să existe o redistribuire reală către familiile vulnerabile, şi nu doar promisiuni electorale. Trebuie să privim realitatea: inflaţia, creşterea costului la alimente, încălzirea şi utilităţile au erodat puterea de cumpărare a familiilor. Unui copil care se culcă flămând îi este încălcat dreptul fundamental la alimentaţie adecvată, la dezvoltare, la demnitate. Fac apel la toate forţele politice, să privim această problemă în mod transpartinic! Să nu o reducem la lupte de partid, ci să o tratăm ca pe o urgenţă morală. Să asigurăm că nimeni, dar absolut nimeni, în România nu merge seara la culcare fără să ştie când va mânca data viitoare. Copiii noştri merită mai mult decât promisiuni. Merită fapte. Merită un stat care să îi protejeze. Merită o societate care refuză să accepte ca un copil român să adoarmă flămând. Vă mulţumesc.
|