Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 11 martie 2014
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.27/2014
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 11 martie 2014 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 11 martie 2014
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.28 | Gheorghe Emacu - intervenţie despre "27 Martie 1918 - Unirea Basarabiei cu România"; | ![]() |
||
Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta
|
"27 Martie 1918 - Unirea Basarabiei cu România" În istoria modernă a României, data de 27 martie 1918 are o semnificaţie deosebită. Deşi ne gândim în primul rând la Marea Unire, uităm frecvent evenimentele ce au precedat acest binecuvântat eveniment. La 27 Martie 1918, Basarabia se uneşte cu Regatul României. Basarabia a fost astfel prima provincie care s-a unit cu România pentru a forma România Mare. Dezlipită de România în 1812 şi transformată în provincie a Imperiului Ţarist, Basarabia a fost mai bine de o sută de ani înstrăinată. Fructificând oportunitatea oferită de situaţia instabilă din Rusia de la începutul secolului al XX, Basarabia şi-a declarat independenţa în octombrie 1917, iar la câteva luni, Sfatul Ţării - organul legislativ al Basarabiei - a votat pentru unirea cu România. Chiar dacă această unire nu a durat foarte mult, întrucât în 1940, prin pactul Ribbentrop-Molotov, U.R.S.S. a re-anexat acest teritoriu în mod samavolnic, gestul Basarabiei, devenită ulterior Republica Moldova, a reprezentat un imbold pentru toate celelalte provincii româneşti pentru a se uni cu ţara-mamă. În ciuda faptului că ţările noastre au fost despărţite mai bine de 50 de ani, sentimentele de fraternitate nu s-au stins. Pentru cetăţenii Republicii Moldova, România rămâne "patria mamă", vatră a spiritualităţii, culturii şi limbii comune. De aceea parafarea de către Republica Moldova, cu ocazia summitului de la Vilnius din noiembrie 2013, a Acordului de asociere cu Uniunea Europeană ne dă speranţe îndreptăţite că teritoriul dintre Prut şi Nistru va putea să-şi regăsească matca culturală în context comunitar. Iar dacă avem în vedere că aderarea la Uniunea Europeană implică îndeplinirea acquis-ul Schengen, speranţele sunt cu atât mai puternice. |



