Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 10 decembrie 2025
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.167/2025
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 10 decembrie 2025 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 10 decembrie 2025
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.28 | Raisa Enachi - declaraţie politică având ca subiect "Certej, adevărul pe care România refuză să-l spună"; | ![]() |
||
| ................................................ | |
|
|
Doamna deputat Raisa Enachi. Mulţumesc. |
|
|
Bună dimineaţa! Mulţumesc frumos, doamnă preşedinte. Subiectul declaraţiei politice: "Certej, adevărul pe care România refuză să-l spună". Stimaţi colegi, De prea multe ori, în România, subiectele sensibile sunt lăsate să se macine încet, să se încarce de tensiuni până când se transformă în conflicte deschise şi, inevitabil, ajung în instanţă. Cazul Roşia Montană rămâne exemplul cel mai grăitor - un proiect uriaş, discutat timp de peste două decenii, care a divizat comunităţi şi a pus la încercare însăşi capacitatea statului de a-şi proteja suveranitatea economică. La Certej, ca în multe alte zone ale ţării, povestea este aceeaşi - avem aur în pământ, zăcăminte cunoscute de zeci de ani, oameni care au muncit o viaţă întreagă în minerit şi o tradiţie pe care nimeni nu o poate contesta. Şi totuşi, când trebuie luată o decizie fermă, ajungem la acelaşi blocaj, licenţe lăsate să expire, hotărâri de Guvern suspendate în aer, procese împotriva statului şi nicio explicaţie clară şi onestă oferită oamenilor despre ce se doreşte de fapt cu aurul României. De fiecare dată când ajungem în acest punct, discuţia alunecă spre investitori, tehnologii, studii şi promisiuni. Însă întrebarea de fond este alta: de ce statul român nu îşi asumă exploatarea propriilor resurse, de ce să rămânem dependenţi de iniţiativa altora, de ce să nu investim în noi, de ce să nu păstrăm noi controlul şi de ce să nu decidem noi în interesul celor care trăiesc aici, nu al celor care pot pleca oricând? Ni se spune că tehnologiile sunt sigure, că nu se va folosi cianură, că vor fi locuri de muncă. Dar experienţa României ne-a arătat că promisiunile nu ţin loc de garanţii şi că vorbele nu ţin loc de responsabilitate. Iar atunci când decizia finală nu este a statului român, nici responsabilitatea nu mai este pe deplin asumată. Să nu uităm un lucru esenţial - munţii rămân aici, satele rămân aici, oamenii rămân aici. După ce exploatările se închid, după ce investitorii pleacă şi după ce comunicatele optimiste dispar, tot comunităţile locale sunt cele care rămân cu realitatea de zi cu zi. Iar această realitate poate însemna ani de incertitudine, un mediu schimbat ireversibil şi sentimentul neputinţei. Stimaţi colegi, Un stat care tace nu este neutru, este absent. Un stat care ajunge să fie dat în judecată pentru că nu este capabil să decidă la timp nu suferă din lipsa investiţiilor, ci din lipsa asumării. Nu este normal să avem aur în munţi şi să stăm pasiv, aşteptând ca alţii să decidă în locul nostru. Noi trebuie să decidem singuri ce facem cu resursele noastre şi să ne asumăm responsabilitatea, pentru români, pentru comunităţi şi pentru viitorul nostru, al tuturor. Vă mulţumesc. |
|
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: Domnul deputat Dumitru Coarnă? Nu este. Lista fiind epuizată... (Vociferări.) (Doamna deputat Mariana Vârgă solicită să ia cuvântul.) |


