Tudor Ciuhodaru
Tudor Ciuhodaru

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 31 mai 2011

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.70/2011
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 31 mai 2011

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.30 Tudor Ciuhodaru - declaraţie politică: - "Dezvoltarea Moldovei: oportunităţi şi provocări";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

 

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Dezvoltarea Moldovei: oportunităţi şi provocări"

Am participat, la invitaţia preşedintelui Senatului României, la conferinţa "Dezvoltarea Moldovei: oportunităţi şi provocări", ce va avea loc în Aula Academiei Române - Filiala Iaşi, în data de 27 mai.

Sper că în cadrul acestei conferinţe se vor găsi soluţii pentru reducerea inegalităţilor de dezvoltare a acestei regiuni şi că acestea se vor transforma în iniţiative legislative favorabile Iaşiului.

Comitetul Naţional pentru Dezvoltare este un fortranspartinic ce îşi propune asigurarea unei direcţii unitare şi durabile pentru societate românească.

Moldova se numără printre cele mai sărace regiuni, iar strategiile europene, naţionale, regionale sau locale întârzie să dea rezultate vizibile în ceea ce priveşte calitatea vieţii, atractivitatea şi competitivitatea regiunii.

Sunt probleme majore privind locurile de muncă, agricultura e de multe ori la nivelul subzistenţei, lipseşte industria locală şi se constată dificultăţi de dezvoltare şi finanţare a iniţiativelor deja existente. Deficitul industrializării poate fi corectat doar prin identificarea şi sprijinirea investitorilor şi avem deja o iniţiativă legislativă ce propune un TVA redus pentru ceea ce e fabricat în România.

Se vor analiza oportunităţile politicii de coeziune şi implicaţiile acesteia în dezvoltarea regiunilor, insistând asupra particularităţilor strategiilor cu efect direct asupra Moldovei.

O parte din concluziile acestei întâlniri vor fi transpuse în iniţiative legislative.