Dezbateri parlamentare

Domnul Constantin Mazilu:

"Violenţa domestică sau cea mai democratică infracţiune, un fenomen de care nu ne pasă!"

O dată la două minute o femeie este lovită, undeva în România, aşa cum arată statisticile recente! Ştiu că este o veste tristă, însă asta se întâmplă într-o societate unde violenţa se învaţă încă în majoritatea familiilor. Fără nicio excepţie, violenţa conjugală este de neacceptat. Nimic nu poate să o justifice. Totuşi, ea este o realitate în toate ţările lumii şi atinge toate categoriile sociale. Pentru multe femei, căminul este sinonim cu pericolul. Cel mai adesea, violenţa conjugală este urmarea comportamentului nefiresc al bărbaţilor faţă de femei, prin care aceştia încearcă să-şi exercite dominaţia şi autoritatea. Asta nu înseamnă că nu există şi bărbaţi care cad victime furiei consoartelor lor. Bărbatul bătut de nevastă nu este deloc o fantezie în România contemporană! Asemenea cazuri sunt mai puţin recunoscute pentru că bărbaţilor le este ruşine de o asemenea situaţie. Dacă românii se feresc, din diverse motive care ţin de orgoliul masculin, să se declare victime ale violenţei domestice, vecinii noştri de la sud de Dunăre recunosc că sunt altoiţi de soţii sau iubite. Chiar dacă şi în România sunt semnalate astfel de cazuri, cele mai multe victime ale acestui fenomen distructiv sunt femeile şi copiii. Şi asta pentru că este evident că femeile, prin natura lor, sunt dezavantajate fizic faţă de bărbaţi, neputându-se apăra sau iniţia o agresiune. La fel şi copiii.

Dimensiunea fenomenului agresiunii în familie a cunoscut cote îngrijorătoare în ultimii ani, concomitent cu creşterea graduală a gravităţii faptelor comise cu violenţă împotriva unor membri ai familiei, soldate nu de puţine ori cu decesul acestora. Aproximativ 800 de persoane au murit din cauza violenţei domestice, între 2004 şi 2011, potrivit Ministerului Muncii. Un număr de aproximativ 82.000 de cazuri de violenţă în familie au fost raportate pentru respectiva perioadă. Totuşi, valorile sunt mult subestimate, fie din cauza victimelor, care se tem să raporteze bătăile, fie din cauza autorităţilor, care nu încadrează în această categorie multe dintre cazurile clare de violenţă domestică. Deşi reprezintă întotdeauna o atingere voluntară a integrităţii celuilalt, violenţa domestică este descrisă ca fiind "cea mai democratică infracţiune". M-am întrebat întotdeauna şi continuu să mă întreb cum se face că este considerată aşa. Poate din cauza unei false tradiţii sau a lipsei de înţelepciune a unor apropiaţi ai familiilor noastre? Sigur, se pare că răspunsurile la această întrebare sunt multiple. Din nefericire, nu există un anumit "tip" de casă în care se întâmplă acest lucru. Nu există un anumit "tip" de femeie căreia i se întâmplă. Violenţa în familie nu cunoaşte diferenţe de clasă socială, iar femeile sunt lovite şi umilite indiferent de statutul pe care îl au în societate. Nu uitaţi că nicio cultură sau religie nu tolerează violenţa domestică. Şi cu toate acestea, forma asta de atingere voluntară a integrităţii celuilalt ia amploare. Consecinţele sale pot fi tragice. Agresiunea domestică poate genera o suferinţă foarte mare, poate provoca frică şi o stare de stres permanentă, poate afecta psihic şi fizic şi copiii care trăiesc într-un astfel de climat, poate împiedica victima să se elibereze dintr-o relaţie distructivă. În multe cazuri de agresiune domestică soţiile sunt trezite din somn cu pumni, ameninţate cu cuţitul, iar toate astea se petrec sub ochii copiilor care rămân cu traume psihice toată viaţa.

Violenţa conjugală se înscrie într-o serie de manifestări în cursul cărora, pentru a-şi instaura sau menţine superioritatea, partenerul recurge la forţă, ameninţări, constrângere sau alte mijloace de presiune sau maltratare. Celălalt este tratat ca un obiect şi nu ca o persoană cu drepturi. Violenţa domestică poate să îmbrace multe forme, debutând aproape întotdeauna prin violenţa verbală şi cea psihologică şi culminând cu agresiuni fizice şi chiar sexuale.

Prin urmare, consider că ar trebui să acordăm mult mai multă importanţă acestui fenomen, deoarece este în joc viitorul nostru ca naţiune. Cu toate că Parlamentul European a votat un memo al Comisiei Europene prin care sunt propuse o serie de măsuri menite să stabilească cadrul legal al drepturilor şi protecţia victimelor violenţei domestice în Uniunea Europeană, îmi exprim speranţa că, pe lângă intervenţia promptă a autorităţilor în aceste cazuri, să nu mai existe piedici legislative pentru adoptarea de noi legi care să normeze această problematică. Este de notorietate faptul că multe iniţiative legislative anterioare ale colegilor mei pentru susţinerea acestei cauze s-au împiedicat în diferite vicii de procedură, ori au fost respinse de guvernele anterioare, fiind considerente mai mult sau mai puţin obiective.