Găvrilă Ghilea
Găvrilă Ghilea

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 9 mai 2017

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.77/2017
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 9 mai 2017

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.30 Găvrilă Ghilea - declaraţie politică intitulată "Marea Românie din mica diasporă";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

Domnul Găvrilă Ghilea:

"Marea Românie din mica diasporă"

În urmă cu câteva zile, doamna Andreea Păstîrnac, ministrul pentru românii de pretutindeni, a dat publicităţii o statistică halucinantă, atribuită Eurostat, din care ar reieşi că, în anul 2016, pentru prima dată în istorie, s-au născut mai mulţi copii români în afara ţării noastre decât în interiorul graniţelor ei.

Cu toate acestea, sursa citată de demnitarul român a reacţionat prompt la afirmaţiile acestuia, precizând că, în acest moment, nu s-ar afla în posesia vreunor date privind numărul de copii români născuţi în străinătate în anul 2016.

Acelaşi Institut de statistică al Uniunii Europene a menţionat, de altfel, că metodologia realizării studiilor sale privind natalitatea în statele membre cuantifică doar date despre numărul de copii străini născuţi într-o ţară, în funcţie de originea mamei, şi nu naţionalitatea fiecărui copil în parte.

În acelaşi context, Institutul Naţional de Statistică al României a desemnat anul 2016 drept perioada cu cele mai puţine naşteri din 1990 încoace, anul trecut venind pe lume mai puţin de 190.000 de copii, faţă de cei peste 200.000 în 2015, respectiv cei peste 195.000 în 2014.

Una dintre explicaţiile scăderii dramatice a natalităţii din ultimii ani este şi faptul că momentul conceperii unui copil este amânat de cele mai multe de cuplurile tinere până în momentul în care cariera lor profesională le oferă garanţia unui grad minim de securitate socială.

Cercetătorii în sociologie susţin însă că rata de natalitate este mai mare în străinătate faţă de România şi pentru că vârsta medie a emigranţilor români este mai mică decât cea a populaţiei rezidente.

Nu în ultimul rând, şi cercetările demografice au relevat că deciziile emigranţilor români sunt influenţate direct de contextul economic din principalele lor ţări adoptive.

Astfel, dacă economia acestora merge bine, va creşte numărul românilor care aduc pe lume copii în alte ţări, la fel cum se va majora şi numărul celor care îşi vor lua copiii din România cu ei.

Semnalul de alarmă privind declinul natalităţii în România trebuia tras încă din anul 2013, când numărul copiilor născuţi în străinătate s-a dublat deja faţă de cel înregistrat în 2008.

Astfel, mass-media consemna că în anul 2008 femeile românce din străinătate au născut aproape 14.800 de copii, iar în 2013 numărul acestora s-a apropiat de 30.000, rata natalităţii românilor fiind cu o treime mai mare în străinătate decât în ţară.

În situaţia în care sursa informaţiilor ministrului românilor de pretutindeni este onestă şi credibilă, iar numărul nou-născuţilor români din afara ţării a depăşit anul trecut numărul copiilor născuţi în România, înseamnă că în diaspora au văzut lumina zilei cel puţin 190.000 de bebeluşi, de peste 13 ori mai mulţi decât în 2008, respectiv de peste 6 ori mai numeroşi ca în 2013, cifre, de altfel, perfect verosimile, în condiţiile în care numărul românilor care s-au stabilit în state membre ale UE a crescut constant în ultimii 10 ani, ajungând în prezent la circa 5 milioane, un număr, întâmplător, aproape identic cu cel al salariaţilor din România.