Viorel Stan
Viorel Stan

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 aprilie 2018

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.66/2018
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 aprilie 2018

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.30 Viorel Stan - declaraţie politică "Investim în educaţie";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

Domnul Viorel Stan:

"Investim în educaţie"

Dacă de obicei găsim o mulţime de defecte sistemului de învăţământ din România, de data aceasta primim o veste care ne arată că se poate. Şi aici fac referire la Legea pentru modificarea art. 84 alin. (1) şi alin. (4) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011.

Conform acesteia, adolescenţii din învăţământul preuniversitar vor beneficia de tarife reduse cu cel puţin 50% la transportul local şi vor plăti cu 75% mai puţin pentru evenimente culturale.

Proiectul a fost iniţiat de 62 de parlamentari ai PSD, care considerau că în forma actuală a Legii educaţiei se creează o discriminare faţă de studenţii de până în 26 de ani, care beneficiau de tarife reduse cu minimum 50% pentru transportul local în comun. De asemenea, era limitat şi dreptul autorităţilor locale de a stabili reduceri mai mari pentru aceste abonamente. Acum, însă, noile modificări au fost promulgate de preşedintele Klaus Werner Iohannis şi urmează să fie puse în aplicare.

Potrivit actului normativ, reducerile vor fi aplicate pentru transportul local în comun, de suprafaţă, naval şi subteran, pe tot parcursul anului calendaristic. Astfel, toate primăriile din ţară sunt obligate să deconteze jumătate din banii pe care elevii îi dau pe naveta către şcoală, chiar dacă nu au destule fonduri în buget.

Pe lângă reducerile aplicate la mijloacele de transport, elevii vor putea obţine bilete ieftine la concerte, spectacole de film sau de teatru organizate de instituţii publice. La toate acestea, reducerile vor fi de aproximativ 75%.

De ce am ales să vorbesc despre această lege? Consider că este absolut necesară şi că, odată cu adoptarea ei, vom vedea mai multe schimbări în bine în învăţământul românesc. Cred că legea va ajuta la reducerea abandonului şcolar, mai ales că, în prezent, abandonul şcolar atinge un procent de 40% din unităţile de învăţământ din mediul rural, cele mai multe cazuri fiind înregistrate în licee. Iar una dintre cauzele abandonului şcolar o reprezintă naveta, pe care mulţi copii sunt nevoiţi să o facă, în fiecare zi, până la şcoală. Sunt mii de elevi care străbat kilometri întregi, prin noroi sau prin ger.

De asemenea, iniţiativa va veni în ajutorul copiilor care au o situaţie materială precară şi care, până acum, n-au avut şansa să ajungă într-o sală de spectacole sau de cinema.

Este un alt pas spre o şcoală românească mai performantă, spre rezultate mai bune la examenele elevilor noştri, spre un viitor mai bun al tinerilor acestei ţări.