Gheorghe Ciobanu
Gheorghe Ciobanu

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 27 septembrie 2011

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.104/2011
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 27 septembrie 2011

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.31 Gheorghe Ciobanu - declaraţie politică: - "Semnarea Acordului privind scutul antirachetă, un moment de cotitură în politica externă românească";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

 

Domnul Gheorghe Ciobanu:

"Semnarea acordului privind scutul antirachetă, un moment de cotitură în politica externă românească"

Dincolo de considerentele privind locul nostru în NATO şi UE, vizita de lucru a lui Traian Băsescu în Statele Unite arată eficienţa politicii externe româneşti. Este un semnal că România ca ţară rămâne o parte extrem de importantă a construcţiei politice şi militare nord-atlantice. Este o confirmare a tradiţionalelor bune legături diplomatice româno-americane.

Spre deosebire de alte momente din istoria recentă a României, actualul Preşedinte a trasat de la început, încă din 2004, un drum clar pe care vrea să îl urmeze în raport cu SUA. Niciodată în istorie, relaţiile dintre Bucureşti şi Washington nu au fost atât de bine consolidate precum sunt acum. Şi în bună măsură meritul îi aparţine şefului statului. Măcar atât ar putea să recunoască degrabă aruncătorii de panseuri de prin mass-media şi opoziţie.

Criticat pe nedrept de multe ori de analişti politici şi de opoziţie, Preşedintele le-a arătat, prin vizita la Washington, tuturor cât de mult au greşit. Vizita este o palmă dată celor care trâmbiţau pe toate posturile de televiziune izolarea României în plan internaţional. O întâlnire a lui Traian Băsescu cu Barack Obama, la doar două zile după comemorarea a 10 ani de la atentatele din 11 septembrie şi în plină campania a Preşedintelui SUA de susţinere a pachetului de legi privind reducerea şomajului, este orice numai izolare nu.

Scopul principal al vizitei a fost, în mod evident, semnarea acordului privind amplasarea la Deveselu a unei părţi a scutului antirachetă american. Nu înţeleg de ce unii încearcă să bagatelizeze acest uriaş pas înainte pe care îl facem - nu este de ici, de colo ca România să se afle într-un sistem militar care îi garantează integritatea teritorială în faţa oricărui posibil agresor. Este, până la urmă, unul dintre dezideratele cele mai mari pe care le-am avut şi care odată obţinut, e în mod nedrept bagatelizat.

Amplasarea unei părţi a scutului antirachetă la Deveselu este însă un semnal cu mult mai puternic, care poate avea efecte economice însemnate. Chiar dacă geografic suntem relativ departe, o bună relaţie cu SUA aduce beneficii majore economiei româneşti. Direct, pentru că scutul înseamnă investiţie de 400 de milioane de dolari a SUA în România. Indirect, pentru că acordul diplomatic semnat de ministrul de externe, Teodor Baconschi şi secretarul american de stat, Hillary Clinton, poate avea un efect psihologic puternic pozitiv asupra investitorilor străini în ţara noastră.

Astfel, măcar din perspectivă militară şi economică, vizita Preşedintelui Traian Băsescu în SUA reprezintă unul dintre momentele cele mai importante ale politicii externe româneşti din ultimii 10 ani. Poate chiar comparabil cu momentul aderării României la NATO. De la o candidată respinsă în 1997, la Madrid, în perioada mandatului lui Emil Constantinescu, o ţară proaspăt intrată în alianţă în al doilea mandat al lui Ion Iliescu, România a devenit unul dintre cei mai importanţi actori în NATO în acest moment. Lucru recunoscut chiar şi de analiştii politici tradiţional critici faţă de actuala putere.

Întâlnirea Barack Obama - Traian Băsescu poate avea pe viitor şi alte efecte pozitive. Mult timp ne-am luptat ca românii să poată călători şi munci liber în Uniunea Europeană. Orizontul de aşteptare pentru ca situaţia să se repete şi cu SUA a fost întotdeauna destul de îndepărtat. Ei bine, enunţul lansat de Hillary Clinton privind extinderea programului Visa Waiver face ca în viitorul apropiat românii să poată călători în America fără să treacă prin extrem de multe teste şi condiţii pentru a obţine o viză pentru SUA.