Ion Diniţă
Ion Diniţă

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 9 decembrie 2014

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.128/2014
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 9 decembrie 2014

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.31 Ion Diniţă - declaraţie politică intitulată "Drumul european al Republicii Moldova este ireversibil";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

Domnul Ion Diniţă:

"Drumul european al Republicii Moldova este ireversibil"

Rezultatele alegerilor parlamentare care au avut loc în 30 noiembrie în Republica Moldova arată indiscutabil opţiunea clară, majoritară, a populaţiei din ţara-soră a României, pentru continuarea proceselor de reformă şi integrare în Uniunea Europeană şi Alianţa Nord-Atlantică. Cele trei partide proeuropene - PLDM, PDM şi PL - vor deţine împreună 55 din cele 101 de mandate ale legislativului de la Chişinău şi s-au înţeles deja privind crearea unei majorităţi parlamentare care să le permită votarea unui guvern proeuropean, ce urmează să fie instalat până la sfârşitul acestui an. Rezultatele finale ale alegerilor de săptămâna trecută denotă că Moldova îşi îndreaptă în mod inevitabil priorităţile spre vest, spre democraţia şi civilizaţia oferite de statele Uniunii Europene, moldovenii conştientizând că tutela Rusiei nu le este de folos în actualul context geopolitic.

Ca un susţinător activ al integrării ţărilor foste comuniste în blocul european, sunt bucuros că alegătorii moldoveni au ales partidele care promovează parcursul european al ţării. Sunt convins că se va reuşi cât mai curând formarea unei noi coaliţii de guvernământ, care va promova accelerarea reformelor, instaurarea statului de drept şi intensificarea parcursului european.

Trebuie subliniat că Republica Moldova şi-a asumat deja prin Acordul de Asociere la Uniunea Europeană mai multe obligaţii şi îndatoriri, multe dintre acestea fiind deja începute de către precedenta guvernare şi în curs de implementare. Sunt convins că noul Guvern va continua aceste reforme, cele mai importante referindu-se la buna funcţionare şi independenţa justiţiei, crearea normelor ce asigură o economie de piaţă liberă şi reală, precum şi principiile de bază ale unei politici externe constructive şi dinamice. Îmi exprim speranţa că România va continua, de asemenea, să sprijine consistent şi progresiv eforturile de aderare ale Moldovei surori la Uniunea Europeană, ajutorul oferit de noi în acest sens fiind unul semnificativ în ultimii doi ani.

Este bine ştiut faptul că ţările estice au avut mari probleme cu diminuarea corupţiei, fenomen care a dus şi la schimbarea regimului de putere din Ucraina. Funcţionarea unei justiţii independente şi funcţionale în Republica Moldova va avea ca prim efect reducerea corupţiei din sistemul instituţionalizat şi din societatea moldovenească. Este primordial ca justiţia să acţioneze în scopul limitării acelor probleme avute de cetăţenii moldoveni din cauza corupţiei, în sensul respectării drepturilor acestora.

Sunt încrezător, de asemenea, că relaţiile Republicii Moldova cu Rusia pe termen lung şi, în special, în chestiunea rezolvării situaţiei din Transnistria, vor evolua constructiv, în sensul menţinerii unor raporturi bilaterale corecte, bazate pe prietenie şi bună vecinătate, în beneficiul ambelor ţări. În acest context, menţinerea armatei ruse pe teritoriul Republicii Moldova este în măsură să înrăutăţească relaţiile respective, iar noul Guvern de la Chişinău sper să găsească cele mai optime soluţii pentru rezolvarea amiabilă a acestui diferend.

Un fapt îmbucurător a venit însă şi din partea Alianţei Nord-Atlantice, care a anunţat că îşi va deschide încă un oficiu la Chişinău. Prin această decizie, NATO va obţine în mod direct informaţiile referitoare la evenimentele petrecute în Republica Moldova, urmând a putea lua decizii concrete privind reformarea sectoarelor de apărare şi securitate.