Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 7 decembrie 2021
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.186/2021
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 7 decembrie 2021 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 7 decembrie 2021
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.30 | Florică Ică Calotă - declaraţie politică despre "Problematica deşeurilor din plastic"; | ![]() |
||
Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta
|
"Problematica deşeurilor din plastic" Producţia de plastic a crescut exponenţial la nivel mondial în doar câteva decenii, de la 1,5 milioane de tone în 1950 la 359 de milioane de tone în 2018. După o scădere abruptă în prima jumătate a lui 2020 din cauza restricţiilor impuse de pandemia de COVID-19, producţia de plastic şi-a revenit în a doua jumătate a anului şi o dată cu aceasta au revenit şi deşeurile din plastic. În fiecare an, în Uniunea Europeană sunt generate aproximativ 26 de milioane de tone de deşeuri din plastic. Mai puţin de 30% dintre acestea sunt reciclate, iar o parte sunt exportate în ţările din afara UE. Restul merge fie la gropile de gunoi, fie la incinerare, fie sfârşeşte în natură, inclusiv pe plaje sau în păduri, râuri şi mări. Rezultatele folosirii plasticului de unică folosinţă pot fi observate pe malul mărilor, dar şi în oceane. Conform unei estimări, până în 2050 oceanele ar putea conţine mai multe materiale din plastic decât peşti. Principalele probleme care complică reciclarea plasticului sunt calitatea şi preţul produsului reciclat, comparativ cu plasticul original. Deoarece materialele plastice sunt uşor adaptabile nevoilor funcţionale sau estetice ale fiecărui producător, diversitatea materiei prime complică procesul de reciclare, făcând-o costisitoare şi afectând calitatea produsului final. În consecinţă, cererea de plastic reciclat, deşi în creştere accelerată, reprezenta în 2018 doar 6% din cererea de materiale plastice din Europa. În Europa, recuperarea energiei este cea mai folosită modalitate de a elimina deşeurile din plastic, urmată de reciclare. 25% dintre deşeurile din plastic sunt depozitate în gropi de gunoi. Jumătate din plasticul colectat pentru reciclare este exportat în ţări din afara UE pentru a fi tratat. Motivele pentru export includ lipsa capacităţilor, a tehnologiei sau a resurselor financiare pentru tratarea locală a deşeurilor. Până de curând, o mare parte dintre deşeurile din plastic era exportată în China, însă interdicţia recentă a Chinei asupra importurilor de deşeuri din plastic va diminua exporturile din UE. Astfel se încearcă găsirea de modalităţi circulare şi ecologice de gestionare a deşeurilor de plastic. Rata redusă a reciclării plasticului în UE duce la pierderi mari atât pentru economie, cât şi pentru mediu. Cercetătorii estimează că în 2019, la nivel global, producţia şi incinerarea materialelor plastice au degajat în atmosferă peste 850 de milioane de tone de gaze cu efect de seră. Până în 2050 aceste emisii ar putea ajunge la 2,8 miliarde de tone. În mai 2018, Comisia Europeană a înaintat o propunere pentru problema plasticului care ajunge în mări şi oceane. Această propunere a prevăzut interzicerea de la 3 iulie 2021 a celor mai frecvente 10 produse de unică folosinţă din plastic găsite pe plajele europene. În cadrul Pactului Verde, 55% din ambalajele din plastic vor trebui reciclate până în 2030. Produsele din plastic reprezintă unul din cele 7 domenii considerate esenţiale de Comisia Europeană pentru trecerea la o economie circulară până în 2050. Pe lângă strategia europeană pentru materialele plastice într-o economie circulară, mai multe propuneri în privinţa deşeurilor din plastic sunt aşteptate din partea Comisiei Europene. România trebuie să se alieze celorlalte state membre din UE pentru eliminarea treptată a materialelor plastice. |


