Cornel-George Comşa
Cornel-George Comşa

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 9 decembrie 2014

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.128/2014
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 9 decembrie 2014

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.32 Cornel-George Comşa - declaraţie politica "Baronii locali, faţă în faţă cu o nouă lege electorală";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

Domnul Cornel-George Comşa:

"Baronii locali, faţă în faţă cu o nouă Lege electorală"

Dacă în perioada feudală baron reprezenta un titlu nobiliar care plasa un cetăţean pe o treaptă socială superioară, astăzi, în mod peiorativ, înţelegem acest termen ca fiind definitoriu pentru acei reprezentanţi ai autorităţii locale care exercită o mare influenţă asupra aparatului instituţional şi asupra comunităţilor locale, această influenţă subsumând un grad ridicat de corupţie.

Recent, Direcţia Naţională Anticorupţie a demarat un amplu proces de debaronizare a României. Foarte mulţi preşedinţi de consilii judeţene sunt astăzi fie urmăriţi penal, fie în arest preventiv. Unii dintre ei au fost surprinşi în flagrant luând mită, cum ar fi recentul exemplu al preşedintelui Consiliului Judeţean Buzău. Ca de multe ori în istoria recentă a României, încercăm să rezolvăm probleme structurale ale societăţii acţionând punctual, fără viziune.

Consider că putem ataca această realitate - problemă a baronilor locali modificând legislaţia, astfel încât preşedintele de consiliu judeţean să nu mai fie ales dintr-un singur tur de scrutin şi eventual să limităm numărul de mandate succesive la două. Probabil că după acest val al preşedinţilor de consilii judeţene va urma un val al primarilor, şi ei beneficiarii unei modificări a Legii electorale, în sensul protejării şi conservării avantajelor pentru competitorii electorali în funcţie. Actuala legislaţie dezechilibrează nepermis competiţia electorală şi îi avantajează pe primarii şi preşedinţii de consilii judeţene în funcţie, diminuând spre zero şansele unor candidaţi independenţi sau ale reprezentanţilor opoziţiei locale în cauză.

Din păcate, influenţa baronilor locali, prin ramificaţiile de partid, ajunge, în cazul PSD, PDL şi PNL în Parlamentul României, deputaţii şi senatorii aleşi uninominal în judeţele ţării fiind tributari influenţei şi forţei baronilor locali instalaţi în funcţie de multe mandate încoace. Să ne aducem aminte de dialogul dintre preşedintele Camerei Deputaţilor şi baronul de la Mehedinţi:

" -Alo, şefu’ de la Mehedinţi?"...

"-Lasă gargara!"..., dialog prezentat în toată splendoarea în stenogramele făcute publice într-un celebru dosar de corupţie.

Deputaţii şi senatorii nu trebuie să fie la mâna baronilor locali! Anul 2015 este un an neelectoral, aşadar avem oportunitatea să corectăm aceste anomalii antidemocratice şi să schimbăm Legea electorală fără a mai ţine cont de presiunile venite din teritoriu ale acestor baroni cu probleme penale. Vom consulta societatea civilă, vom atrage atenţia asupra acestor situaţii şi reprezentanţilor ţărilor civilizate interesate în evoluţia democratică românească şi sperăm că în 2016 putem aşeza cu toţii societatea românească pe baze politice noi, promiţătoare.