Neculai Iftimie
Neculai Iftimie

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 20 martie 2019

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.39/2019
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 20 martie 2019

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.32 Neculai Iftimie - declaraţie politică intitulată "Voluntariatul nu trebuie neglijat";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

Domnul Neculai Iftimie:

"Voluntariatul nu trebuie neglijat"

Activitatea de voluntariat este unul din instrumentele de bază ale participării cetăţenilor în cadrul societăţii, la aplicarea politicilor sociale.

Voluntariatul este reglementat prin Legea voluntariatului nr. 195/2001. Această lege însă nu încurajează în mod semnificativ voluntariatul, deoarece activitatea de voluntariat nu este recunoscută ca vechime în muncă, astfel nefiind încurajată participarea tinerilor, în special, la diferitele forme ale activităţilor voluntare.

Prin intermediul voluntariatului, tinerii dobândesc experienţă şi abilităţi/competenţe care pot constitui o bună recomandare în domeniul pe care fiecare voluntar îl alege la un moment dat, iar recunoaşterea voluntariatului ca experienţă profesională ar fi un pas semnificativ în deblocarea dinamicii resurselor umane şi în ameliorarea factorului experienţă la nivelul economiei naţionale.

Astfel, pentru garantarea recunoaşterii activităţii voluntarilor şi a competenţelor personale în angajarea în favoarea societăţii, precum şi pentru susţinerea şi sprijinirea voluntariatului, în special în rândul tinerilor, consider oportun ca voluntariatul să fie recunoscut ca vechime în muncă, respectiv vechime în specialitate, dacă voluntarul a ocupat funcţii din acelaşi domeniu sau sector de activitate pe perioada acestuia.

De asemenea, trebuie recunoscut, în România, voluntariatul desfăşurat în alte state, iar voluntarul să aibă aceleaşi drepturi şi obligaţii, dacă voluntarul prezintă un certificat nominal cate atestă activitatea de voluntariat desfăşurată.

În acest sens, lansarea unui parcurs european pentru centrele naţionale de voluntariat şi pentru organizaţiile naţionale de voluntari, precum şi încurajarea responsabilizării oamenilor de a participa la activităţi de voluntariat şi pentru eliminarea obstacolelor în calea mobilităţii voluntarilor este o oportunitate pentru România.

O analiză aprofundată a voluntariatului ar putea rezolva unele probleme sociale şi economice ale României.