Cristina Burciu
Cristina Burciu

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 10 martie 2021

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.33/2021
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 10 martie 2021

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.32 Cristina Burciu - declaraţie politică având ca temă "Construcţia de spitale noi, un angajament asumat al Guvernului Cîţu";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

Doamna Cristina Burciu:

"Construcţia de spitale noi, un angajament asumat al Guvernului Cîţu"

Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, PNNR, este în fază avansată de lucru, astfel încât acest document vital pentru dezvoltarea României, în următorii ani, urmează să fie finalizat şi înaintat Comisiei Europene. Ideea dezideratului PNRR este de a ajuta ţara noastră să pună în aplicare reformele, precum şi de a finanţa costurile necesare acestui demers pe termen scurt.

Intenţia Cabinetului Cîţu este clar orientată spre investiţii, deoarece creşterea economică şi reprezentarea acesteia în calitatea vieţii oamenilor constituie obiectivele principale ale Programului de guvernare al PNL şi al coaliţiei. În acest context, resursele alocate prin PNRR se vor concentra exclusiv pe proiectele de investiţii, mai ales în domeniile unde România a rămas în urmă - infrastructură, transport feroviar, spitale noi.

De altfel, angajamentul ferm al Guvernului este de a construi spitale noi, deoarece astfel de investiţii nu au fost deloc realizate după 1989, iar prin PNRR vor fi alocate sume considerabile pentru acest capitol. Singura condiţie pe care trebuie să o îndeplinim în vederea realizării acestui obiectiv ambiţios este ca noile spitale să fie finalizate până în 2026.

În acelaşi timp, este de remarcat faptul că Guvernul nu va introduce noi taxe, aşa cum eronat se încearcă să se inducă în mentalul colectiv. A iniţia noi taxe sau a creşte taxele existente, într-o perioadă în care dinamica economiei este sub potenţial, este un gest care ucide economia, iar Executivul este conştient de acest lucru. România are resurse de venit în economie, tot ceea ce ne mai trebuie fiind doar o mai bună colectare, o ţintă ce poate fi atinsă utilizând dinamic sistemul de digitalizare de care dispunem.

Aceasta este o altă condiţie prin care putem reduce deficitul bugetar până în anul 2024. Dacă îi folosim eficient şi inteligent, banii pe care-i are România ne va ajuta să şi investim, dar şi să ajungem la un deficit de 3%.

Nu în ultimul rând, în ciuda perioadei grele traversate în ultimul an, Executivul a decis continuarea măsurilor de sprijin al populaţiei, pentru a face faţă efectelor pandemiei. Astfel, a fost prelungită acordarea şomajului tehnic pentru zonele economice aflate încă în dificultate din cauza pandemiei, precum şi măsurile de stimulare a agenţilor economici care încurajează telemunca.