Dezbateri parlamentare

Domnul Ioan Vulpescu:

"Cultura nimănui"

La mai bine de un an de la debutul pandemiei, guvernanţii noştri par a fi devenit atât de stăpâni pe gestionarea crizei sanitare aflate în plină desfăşurare, încât şi-au permis angajarea într-o luptă politică ce antrenează atât forţele, cât şi toată atenţia lor. Deşi suntem departe de a fi depăşit dificultăţile şi provocările unei crize sanitare de asemenea proporţii, ne aflăm astăzi, fără voia noastră, în faţa unei noi crize. Criza provocată de competiţia, absolut ridicolă şi fără sens, din PNL, s-a generalizat şi a degenerat într-o veritabilă griză a guvernării, care pune în lumină şubrezenia construcţiei politice PNL-USR-UDMR. Şi astfel un lucru de nimic, până la urmă, aruncă în criză o întreagă naţiune, care nu de aşa ceva avea nevoie, costurile economice şi sociale ale pandemiei fiind deja prea mari, o instabilitate politică repetată, care dublează haosul administrativ şi instituţional, provocat de consecinţele proastei gestionări a crizei sanitare.

Gestionarea pandemiei a devenit, de la o vreme, o preocupare auxiliară, iar problemele cu care se confruntă diferitele sectoare ale societăţii, din cauza restricţiilor şi a măsurilor sanitare au rămas, din păcate, la coada clasamentului de priorităţi ale acestei guvernări. Uneori, de la masa coaliţiei în destrămare, pare că nici nu a fost vreodată pandemie. Sectorul cultural, pentru a da doar un singur exemplu, se găseşte şi astăzi în acelaşi impas major în care se găsea şi în primele luni ale pandemiei. Tratată de la bun început ca un element neesenţial, cultura se află şi astăzi în aceeaşi stare de comă indusă în care a fost adusă de indiferenţa activă a guvernării liberale.

Prioritizarea resurselor alocate instituţiilor şi serviciilor esenţiale ar trebui să reprezinte o măsură temporară de gestionare a crizei sanitare. Din păcate, guvernarea aproximativă a actualei coaliţii face ca prioritizarea să însemne dezinteres total faţă de elementele şi serviciile considerate "neesenţiale" supravieţuirii în timpuri pandemice, precum este cultura. Aşezarea culturii în centrul actului de guvernare nu reprezintă doar o idee, ci un imperativ categoric, pe care situaţia de facto a sectorului cultural din aceste vremuri îl impune cu necesitate. Putem asista pasivi, ca până acum, la moartea lentă, dar sigură, a culturii în România, pe care guvernanţii o ignoră cu o lejeritate greu de explicat. Dacă aceştia ar acorda culturii măcar o parte din atenţia pe care o acordă în aceste momente luptei interne din PNL, cultura ar mai avea o şansă de supravieţuire. Dar, fără finanţare, fără interes şi, cel mai important, fără o conştientizare reală a caracterului esenţial al culturii în cadrul societăţii, situaţia actuală a sectorului cultural nu poate decât să se înrăutăţească.

A sosit demult momentul ca gestionarea crizei sanitare să includă şi gestionarea problemelor adiacente aduse de aceasta în afara cadrului strict sanitar. O civilizaţie nu poate supravieţui la nesfârşit, fără elementele care au făcut-o să fie ceea ce este, cultura şi educaţia. Or, tratarea oricăreia dintre aceste două ca un element neesenţial nu face altceva decât să condamne societatea românească la o unică formă de trai, şi anume, supravieţuirea. Acolo unde cultura nu este şi nu se doreşte a fi o prioritate, criza civilizaţiei ameninţă să depăşească impactul crizei sanitare.

Această declaraţie politică vine în ziua următoare aflării unei veşti şocante, aceea că Ion Caramitru a părăsit scena vieţii. A fost un ministru longeviv al culturii, iar printre rezultatele sale remarcabile în planul administrării domeniului regăsim cel mai mare număr de monumente înscrise pe Lista Patrimoniului UNESCO şi cea mai mare rată de angajabilitate şi de vânzare în lumea teatrului. Nici pentru el, nici pentru Ivan Patzaichin, guvernarea actuală nu a găsit temei pentru a declara zi de doliu naţional. Ar fi putut fi ideea ministrului culturii, dacă ar fi existat nu un instinct politic, ci o formă de empatie umană. Sunt oameni care au deschis cultura şi sportul spre excelenţă, care nu au avut nimic în comun cu administraţia actuală a acestor două domenii cheie faţă de care guvernarea liberală nu a manifestat decât ignoranţă.