Dragoş Gabriel Zisopol
Dragoş Gabriel Zisopol

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 2 martie 2022

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.29/2022
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 2 martie 2022

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.32 Dragoş Gabriel Zisopol - intervenţie referitoare la "Ziua internaţională a femeii - 8 Martie";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

"Ziua internaţională a femeii - 8 Martie"

"Drepturile femeilor sunt drepturi ale omului, iar drepturile omului sunt drepturi ale femeilor. Femeile trebuie să se bucure de dreptul de a participa pe deplin la viaţa socială şi politică a ţărilor lor dacă dorim ca libertatea şi democraţia să prospere şi să reziste" (Hillary Rodham Clinton, Conferinţa de la Beijing, 1985)

După cel de-al Doilea Război Mondial, primul instrument internaţional care a proclamat egalitatea între sexe ca drept fundamental al persoanei umane a fost Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite, semnată la San Francisco în 1945. De atunci Naţiunile Unite s-au străduit să stabilească norme, strategii şi programe internaţionale care să amelioreze condiţia femeii în lumea întreagă.

Organizaţia Naţiunilor Unite a sărbătorit pentru prima dată Ziua internaţională a femeii pe 8 martie, în anul 1975, an declarat anul internaţional al femeii. Peste doi ani, în 1977, Adunarea Generală a ONU a proclamat, printr-o rezoluţie, Ziua Naţiunilor Unite pentru Drepturile Femeilor şi Pace Internaţională. Era o recunoaştere a rolului femeii în eforturile de pace şi dezvoltare şi un apel către încetarea discriminării şi sprijinirea participării femeilor la viaţa societăţii.

Un alt pas important în accelerarea realizării drepturilor femeilor, Convenţia din 1979 (CEDAW) privind eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor, ratificată şi de România la 7 ianuarie 1982, afirma că drepturile femeilor aparţin tărâmurilor "politice, economice, sociale, culturale, civile".

Conferinţa Mondială pentru Femei de la Beijing, din 1995, este considerată cea mai importantă dintre reuniunile organizate sub auspiciile Organizaţiei Naţiunilor Unite. Declaraţia de la Beijing şi Platforma de acţiune stabileau angajamentele guvernelor pentru consolidarea drepturilor femeilor. A fost piatra de temelie a tuturor eforturilor privind obţinerea drepturile femeilor şi un semnal de alarmă tras în ceea ce priveşte depăşirea provocărilor pe care societatea trebuia să le facă faţă în secolul al XXI-lea. Actele finale ulterioare, Beijing +5 şi Beijing +10, adoptate în sesiunile speciale din 2000 şi respectiv 2005 ale ONU au reafirmat şi consolidat platforma şi au promis accelerarea implementării sale.

Tema Zilei Internaţionale a Femeii de anul acesta, propusă de Organizaţia Naţiunilor Unite, "Egalitatea de gen astăzi pentru un mâine durabil", a fost aleasă în scopul recunoaşterii contribuţiei femeilor din întreaga lume, mai exact a celor care şi-au asumat responsabilităţi în ceea ce priveşte adaptarea la schimbările climatice, şi, de asemenea, ca o soluţie pentru a construi un viitor durabil pentru toţi.

Femeile sunt din ce în ce mai mult recunoscute ca fiind mai vulnerabile la impactul schimbărilor climatice decât bărbaţii, deoarece ele constituie majoritatea persoanelor sărace din lume şi sunt mai dependente de resursele naturale pe care aceste schimbări le ameninţă. În acelaşi timp, femeile sunt lideri eficienţi şi puternici, factori de schimbare în ceea ce priveşte adaptarea şi atenuarea schimbărilor climatice.

În ultimele decenii, Uniunea Europeană a făcut progrese mari în direcţia asigurării egalităţii dintre femei şi bărbaţi. În documentele Strategiei privind egalitatea de gen 2020-2025, adoptată de către Comisia Europeană la 5 martie 2020, Uniunea Europeană este lider mondial în ceea ce priveşte egalitatea de gen.

Legislaţia românească ajută la o mai bună înţelegere a conceptului de egalitate de gen. Egalitatea de tratament şi interzicerea discriminării sunt consacrate în Constituţia României şi legislaţia naţională (art. 5 din Codul muncii).

Principiul egalităţii de şanse şi de tratament între bărbaţi şi femei este cuprins în Legea nr. 202/2002, modificată prin Legea nr 178/2018, norme care stabilesc eliminarea tuturor formelor de discriminare bazate pe criteriul de sex din sectorul public şi cel privat.

Progresele spre egalitatea de gen înregistrate de România sunt demonstrate şi de numeroase statistici europene.

Indexul egalităţii de gen, dezvoltat de către Institutul European pentru Egalitate de Gen (EIGE), plasa în anul 2020 România pe locul 26 în UE, cu un punctaj de 54,4.

În 8 martie 2021, Eurostat, biroul de statistică al Uniunii Europene, poziţiona România peste media UE la numărul de femei în funcţii de conducere, dar cu un număr mic de femei în funcţii politice. În Parlamentul României, doar 1 din 5 demnitari este femeie, România aflându-se printre ţările cu cea mai mică pondere din rândul statelor membre UE.

Raportul Forumului Economic Mondial (WEF) din 2021 arată că pandemia a agravat inegalitatea de gen, 5% dintre femei şi-au pierdut locurile de muncă în pandemie, faţă de 3,9% dintre bărbaţi. Potrivit acestuia, România se află pe locul 88 în topul celor mai egale ţări din lume, căzând cu 33 de locuri faţă de raportul din 2020. De asemenea, se află pe locul 50 la "egalitatea participării şi oportunităţilor economice" şi pe locul 54 la "egalitatea realizărilor educaţionale", dar, între cele 30 de state, pe locul întâi în ceea ce priveşte sănătatea.

Eliminarea inegalităţilor şi promovarea egalităţii între bărbaţi şi femei are la bază dezideratul ca toţi cetăţenii, indiferent de sex, să se bucure de libertate, să aibă şanse egale de a prospera, să poată fi membri egali în societate şi să poată deveni lideri dacă îşi doresc.

La mulţi ani tuturor domnişoarelor şi doamnelor!