Oana-Gianina Bulai
Oana-Gianina Bulai

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 15 februarie 2023

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.19/2023
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 15 februarie 2023

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.32 Oana-Gianina Bulai - declaraţie politică: "Legile educaţiei trebuie dezbătute temeinic, pe îndelete!";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

Doamna Oana-Gianina Bulai:

"Legile educaţiei trebuie dezbătute temeinic, pe îndelete!"

În ultimele zile, subiectul referitor la legile educaţiei a revenit în dezbaterea publică. Perspectiva PSD asupra acestor legi este că sunt proiecte mult prea importante, ce trebuie dezbătute temeinic, pe îndelete!

Acest lucru l-am afirmat încă din toamna trecută, atunci când i-am solicitat public ministrului educaţiei de la acel moment să prelungească dezbaterea cu privire la legile educaţiei, astfel încât să existe o consultare lărgită a tuturor factorilor vizaţi de modificările propuse.

Însă, Legile educaţiei vin să aducă o reformă sistemică, nu doar intervenţii punctuale! Tocmai de aceea este necesară o analiză atentă asupra lor, nu trebuie trecute pe repede-înainte.

Este destul de simplu să înţelegem că, aşa cum îi educăm pe copiii noştri, exact aşa se vor vedea schimbările la nivel de societate şi de ţară, în viitor. Cum poţi crea viitorul unei naţiuni dacă nu ai grijă de educaţia celor mai mici?

Consider că educaţia din România are nevoie de stabilitate şi de coerenţă în măsurile care vor fi întreprinse în perioada următoare. Orice schimbare nepotrivită poate să bulverseze cursul unor proiecte care au fost demarate. De aceea opinia tuturor celor implicaţi în sistemul de învăţământ este foarte importantă.

Un nou pachet de Legi ale educaţiei este necesar, cu toţii suntem de acord. Legea educaţiei, pe care o avem din 2011, are peste 100 de modificări, amendamente, completări, deja, putea să mai capete încă 20, 30, 50. Dar era un lucru benefic? În felul acesta nu ai putea avea o abordare integrată, care să vizeze totul, de la preşcolari, la gimnaziu şi liceu, cu aplecare şi spre zonele dezavantajate.

Este clar că avem nevoie de o reformă semnificativă, mai ales când vorbim de finanţare, având în vedere că cele mai mari probleme din educaţie pornesc de la subfinanţare. Ca un profesor să aibă prestanţă, trebuie să fie salarizat corespunzător, să existe salarii atractive ca să atragi oameni bine pregătiţi.

În acest moment, România este în faţa alternativei: reformă sau alunecarea pe tobogan în continuare.

Aliniere mai bună de stele decât e acum, din punct de vedere politic, nu cred că va mai exista, pentru că cele două viziuni politice diferite sunt acum împreună la guvernare. Dar trebuie să reţinem un lucru: îmbunătăţirea sistemului de educaţie nu se poate face peste noapte, urmărind cu creionul indicatorii unor grafice cu rezultatele altora.

Nu se ajunge la reformă chibzuită dacă nu se învaţă din istoria reformelor educaţiei din România!

PSD are 4 obiective strategice esenţiale, de mare importanţă pentru copii şi părinţi, în privinţa proiectelor Legilor educaţiei:

1. Acces neîngrădit la educaţie pentru toţi copiii;

2. Combaterea abandonului şcolar;

3. Importanţa pregătirii viitoarei forţe de muncă, respectiv calificarea în funcţie de cerinţele pieţei muncii

4. Dezvoltarea afterschool-ului pentru sprijinirea părinţilor care muncesc.

PSD va pune în discuţia coaliţiei stabilirea unui calendar extins de analiză publică şi adoptare. Timp este suficient, jalonul PNRR privind Legile educaţiei are termen trimestrul 3 al acestui an. În plus, inclusiv Comisia Europeană recomandă ca proiectele care cuprind reforme sistemice, deci şi cele privind Legea educaţiei, să nu fie grăbite pentru încadrarea în termen, ci să fie calitativ pregătite/finalizate până la data depunerii cererii de plată, respectiv până în martie 2024.

România poate aloca anul 2023 pentru a analiza cu întreaga societate - factorii interesaţi din educaţie, sindicate, dar şi cu părinţii şi asociaţiile de elevi - pachetul legilor educaţiei.