Daniel-Florin Ghiţă
Daniel-Florin Ghiţă

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 19 aprilie 2023

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.58/2023
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 19 aprilie 2023

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.32 Daniel-Florin Ghiţă - declaraţie politică având titlul "Preşedinta Ungariei a primit o lecţie meritată, la Carei";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

Domnul Daniel-Florin Ghiţă:

"Preşedinta Ungariei a primit o lecţie meritată, la Carei"

În presă, inclusiv în cea românească, au apărut alegaţii că, la recenta vizită efectuată de preşedinta Ungariei, Katalin Novák, în municipiul Carei, judeţul Satu Mare, unde a participat la inaugurarea unei statui a poetului şi politicianului Ferenc Kölcsey, autorul imnului actual al Ungariei, românii prezenţi ar fi avut un comportament extremist, ar fi înjurat-o şi ar fi creat un incident de securitate, întrucât i-ar fi pus integritatea fizică în pericol. Nimic din toate acestea nu este adevărat.

La eveniment au participat în jur de 1.000 de persoane, dintre care vreo 300 erau români, printre aceştia şi un grup de 40-50 de membri ai Asociaţiei Calea Neamului, iar restul maghiari. Gruparea românească s-a postat în mijlocul participanţilor, vizavi de oficialităţile prezente, de care toţi participanţii au fost despărţiţi cu un gard metalic, pe care a fost întins un tricolor românesc având o lungime în jur de 30 de metri.

Românii au adus şi au fluturat zeci de drapele naţionale, dintre care unul, pe care era inscripţionat "Deşteaptă-te române!", era imens, având un băţ de vreo 6 metri. Pe un alt steag tricolor mai mare era inscripţionat "Ceva este etern: Transilvania, pământ de românesc", iar perpendicular pe podiumul de pe care urma să se vorbească a fost amplasată, la vreo 3 metri înălţime, o imitaţie de bornă kilometrică vopsită roşu-galben-albastru şi inscripţionată "România", în faţă şi în spate. Sintagma "Ceva este etern" a fost sloganul Universităţii de vară de la Băile Tuşnad, ediţia 2022, la care premierul ungar Viktor Orbán a rostit un discurs rasist şi antioccidental foarte criticat un plan naţional şi internaţional. Borna vopsită roşu-galbenă-albastră a avut rolul să-i amintească preşedintei Ungariei că se află în România, după ce în primăvara anului trecut, cu prilejul primei vizite efectuate în ţara noastră, a postat pe Facebook o fotografie în care s-a pozat provocator lângă o bornă vopsită în culorile naţionale ale Ungariei, amplasată pe masivul Piatra Secuiului din judeţul Alba.

Preşedinta Ungariei s-a aflat într-o vizită privată, fără să înştiinţeze şi să solicite agreementul autorităţilor române, dar acestea au luat măsuri de protecţie impresionante. Sute de poliţişti şi jandarmi au înţesat oraşul şi perimetrul în care s-a derulat evenimentul. Pe acest perimetru a fost prezent şi un efectiv al SPP, iar în apropiere erau parcate două microbuze inscripţionate Brigada Antiteroristă a SRI. Acestora li s-au alăturat poliţiştii locali aflaţi în subordinea primarului oraşului Carei, Jenő Kovács, amfitrionul evenimentului, amfitrion care, potrivit directorului unui ziar local, a fost amendat în ziua evenimentului, pentru că a amplasat statuia lui Kölcsey în faţa Primăriei, fără să aibă avizul obligatoriu al Ministerului Culturii şi fără să deţină autorizaţie de construire, care trebuia emisă de Primăria pe care o conduce.

Aşa cum am mai arătat, Ferenc Kölcsey nu a avut nicio legătura cu oraşul Carei, fiindcă s-a născut în localitatea Săuca, situată la aproximativ 50 de kilometri, şi-a făcut studiile liceale la Satu Mare, unde există o statuie şi un liceu cu numele său, iar studiile universitare la Budapesta.

Nu a existat vreo legătură nici între data dezvelirii statuii şi data naşterii sau morţii autorului imnului Ungariei. În plus, a existat o statuie a lui Kölcsey în parcul Castelului din Carei, alături de statuile altor personalităţi ale istoriei şi culturii maghiare. Primarul Jenö a invocat că această statuie s-ar fi deteriorat, dar, în acest caz, ar fi trebuit să amplaseze statuia nouă în locul în care s-a aflat iniţial. Primarul UDMR-ist al oraşului Carei a ţinut să o amplaseze însă în faţa Primăriei, pe strada mare, ca să vadă şi să înţeleagă lumea că s-ar afla într-un oraş maghiar, deşi circa 40% din locuitori sunt români. Este vorba, deci, despre o ţâfnă şi ambiţie personală a primarului Jenö, cu care a atras-o pe preşedinta Ungariei într-un eveniment ilegal şi inoportun. Ceea ce a făcut Jenö-bacsi miroase a abuz în serviciu şi nu este exclus să ajungă la răcoare cu fuduliile lui cu tot.

Cu ocazia vizitei efectuate la Carei, în Miercurea Mare a românilor, preşedinta Katalin Novák a adus cu ea o duzină de gărzi de corp şi un cor din Ungaria, ai cărui membri erau îmbrăcaţi în culorile naţionale maghiare. La ora 17, programată pentru începerea festivităţii, corul adus a început să cânte imnul naţional al Ungariei, dar românii grupaţi în jurul reprezentanţilor Asociaţiei Calea Neamului au scandat "Aici este România, ţara noastră!", "Transilvania, pământ românesc", "Trăiască, să trăiască, Moldova, Ardealul şi Ţara Românească! şi au intonat imnul naţional "Deşteaptă-te, române", acoperind total corul maghiar. Dezlănţuiţi de provocările maghiare, românii au continuat scandările în forţă, liniştindu-se după o jumătate de oră, şi de-abia atunci şi-au făcut apariţia, vădit timoraţi, preşedinta Ungariei şi primarul oraşului Carei. Festivitatea a început cu intonarea, la difuzor, a imnului naţional al României, urmat de cel al Ungariei, pe parcursul cărora au încetat huiduielile.

Primul oficial care s-a adresat publicului prezent a fost primarul Jenö Kovács, care a vorbit în limba maghiară şi a fost primit de români cu huiduieli şi cu scandările "Trădătorule!", "Iudă!", "Limba română!". Edilul oraşului Carei s-a blocat după rostirea a patru fraze şi i-a predat microfonul preşedintelui UDMR, Kelemen Hunor, vicepremierul Guvernului României, care a fost huiduit şi mai puternic. Hunor a avut un discurs lung, cel mai lung de la această festivitate, şi cam plicticos. A fost vorbitorul cel mai huiduit, huiduielile la adresa lui fiind însoţite de scandările "Trădătorule!", "Globalistule!", "Eşti plătit din banii românilor", "Demisia!". După ce s-a scandat de câteva ori "Limba română!", Hunor a rostit câteva fraze şi în limba oficială a statului al cărui reprezentant este.

A urmat discursul preşedintei Katalin Novác, care a fost aplaudată intens de maghiari, în timp ce românii au reluat scandările "Aici e România, ţara noastră!", "Transilvania, pământ românesc", "Trăiască, să trăiască, Moldova, Ardealul şi Ţara Românească", dar acestea nu au fost continue, ci la anumite intervale de timp.

După ce preşedinta Ungariei a început să vorbească, un bărbat din grupul compact de maghiari din partea dreaptă a fluturat un steag maghiar, iar o femeie a scos şi a pus pe gardul despărţitor un steag secuiesc înfăşurat, pe care nu l-a desfăşurat însă. După încheierea discursului, un grup de maghiari din partea dreaptă a scandat câteva minute "Rio, rio, Hungario!", scandare la care românii au ripostat cântând "Treceţi batalioane române Carpaţii" şi strigând "Amintiţi-vă 1919: opinca românească pe Parlamentul din Budapesta. Atunci v-am scăpat de comunism, unde-i recunoştinţa voastră?".

După inaugurarea monumentului, Katalin Novák a făcut o scurtă baie de mulţime, dând mâna peste gardul despărţitor cu maghiari din grupul mai masiv din dreapta, de la care s-a deplasat la grupul mai restrâns din stânga. Atunci, un român care avea un steag tricolor în mâna dreaptă şi o pereche de opinci pentru femei în cea stângă, pe care le-a scuturat aproape continuu în cursul festivităţii, i-a strigat în limba maghiară "Kati-neni (tanti Cati), ţi-am adus o pereche de opinci!", iar preşedinta Ungariei s-a îndreptat provocatoare spre grupul de români. Imediat, românii din spate au început să strige "Afară, afară!", "Pleacă acasă!", "Du-te-n pustă!", iar o voce singulară a strigat "Du-te-n pusta mă-tii!". Instantaneu, cei 10-12 bodyguarzi proprii, cam tinerei şi vădit timoraţi, au deschis umbrelele şi au introdus-o rapid în autoturismul cu care venise, care a plecat în trombă. Primarul Jenö a rămas dezorientat pe platou, neştiind de ce preşedinta Katalin Novák a plecat în grabă, fără să-şi ia rămas bun.

Nimeni nu i-a adresat vreo înjurătură şi nimeni nu i-a pus integritatea fizică sau viaţa în pericol, pentru că participanţii nu aveau cu ce obiect periculos să arunce, având în vedere că toată lumea a fost strict controlată de forţele de ordine, la accederea în perimetrul de desfăşurare a festivităţii. Festivitatea a început cu o jumătate de oră întârziere şi a durat o oră, cu o oră mai puţin decât era programat.

Consider că preşedinta Ungariei a primit la Carei o lecţie necesară şi nu o să-i ardă să mai facă vizite private provocatoare.

Cu siguranţă, o să-i rămână în memorie sunetele puternice şi stridente ale unei tălăngi româneşti scuturate pe tot parcursul festivităţii de un cioban neaoş din Maramureş!