Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 5 decembrie 2023
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.165/2023
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 5 decembrie 2023 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 5 decembrie 2023
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.32 | Dumitru Rujan - declaraţie politică având titlul "Investitorii vin către România. Este important să facilităm investiţiile care aduc valoare adăugată mare şi locuri de muncă!"; | ![]() |
||
Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta
|
"Investitorii vin către România. Este important să facilităm investiţiile care aduc valoare adăugată mare şi locuri de muncă!" Este foarte bine că noi, românii, avem o atitudine critică ridicată asupra deciziilor care se iau la nivel guvernamental sau la nivelul autorităţilor locale. Acest lucru ţine de sănătatea democraţiei în orice stat. De asemenea, este bine că opinia publică susţine un regim de impozitare stimulativ şi necesitate înlăturării proceselor birocratice, adică cele mai importante argumente care stau la baza deciziei marilor investitori de a localiza investiţii semnificative în ţara noastră. Pe lângă aceste aspecte favorabile, eforturile Guvernelor PNL de a sprijini investiţiile în sectorul energetic naţional ne-au adus în situaţia favorabilă de a avea o ţară şi o economie competitivă prin prisma preţurilor energetice şi, mai ales, a independenţei energetice de aprovizionarea din surse externe. Gazul din iarna aceasta este exclusiv românesc, energia electrică produsă din surse regenerabile depăşeşte nevoile de consum şi merge la export, iar energia pe bază de cărbune primeşte bani de la buget pentru a putea să continue producţia. România este o ţară atractivă economic. O demonstrează din plin volumul investiţiilor străine din ultimii ani, de când PNL şi-a asumat rolul de a guverna responsabil. Cu toate acestea, investiţiile străine continuă să meargă tot către regiunile dezvoltate ale ţării, acolo unde găsesc şi infrastructură modernă de transport şi alte facilităţi necesare pentru a fi competitive. Acest lucru reprezintă o reală preocupare pentru mine, ca deputat de Caraş-Severin, pentru că şi judeţul meu are nevoie de fabrici şi uzine performante, care să genereze plus-valoare la nivel local. Numai dacă realizăm investiţii solide putem păstra tinerii în Caraş-Severin, căci investiţiile puternice aduc cu ele, atât transfer tehnologic, cât şi locuri de muncă de calitate, cu salarii competitive. Să ştiţi că am încredere în deschiderea de care dau dovadă autorităţile publice locale din Caraş-Severin, ori de câte ori un investitori strategic european ne trece pragul! Însă este esenţial ca actualul guvern să promoveze politici mult mai deschise şi mai avantajoase pentru investitorii care vor să construiască afaceri în judeţele şi zonele mai puţin dezvoltate ale ţării. |


