Andrei-Valentin Sava
Andrei-Valentin Sava

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 26 iunie 2012

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.55/2012
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 26 iunie 2012

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.33 Andrei-Valentin Sava - declaraţie politică: - "Furtul de energie electrică - un fenomen care trebuie combătut prin amenzi drastice";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

 

Domnul Andrei-Valentin Sava: >

"Furtul de energie electrică - un fenomen care trebuie combătut prin amenzi drastice"

Aş vrea să aduc în atenţia dumneavoastră un subiect ce ţine de siguranţa cetăţenilor. Sustragerea de energie electrică este considerată furt sub incinta Codului Penal, precum şi a Legii Energiei Electrice nr. 13/2007, iar utilizarea instalaţiilor clandestine pentru racordarea de la reţea sau pentru a evita echipamentele de măsurare este infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare.

La sfârşitul lunii martie a anului curent, pedepsele aplicabile pentru infracţiunile de furt de energie electrică introduse în 2007, au fost modificate considerabil în noul proiect de lege semnat de Guvern şi înaintat Parlamentului. În forma iniţială a acestuia, lansată în dezbatere la începutul acestui an de către Ministerul Economiei, pedepsele pentru aceste infracţiuni erau menţinute la nivelul celor introduse cu cinci ani în urmă. Cu toate acestea, documentul final aprobat recent de către Guvern a redus semnificativ sancţiunile aplicabile pentru aceste fapte, la unele din ele chiar şi cu câţiva ani de închisoare.

În contextul în care, în prezent, furturile de energie au ajuns să reprezinte aproape un sfert din consumul de curent electric la nivel naţional, consider că această modificare este inoportună. Furturile de energie sunt frecvent întâlnite atât în rândul consumatorilor casnici, cât şi al agenţilor economici.

În decursul lunilor martie -aprilie au fost organizate mai multe acţiuni de amploare de depistare a furtului de energie electrică de către poliţie şi jandarmi, în colaborare cu angajaţi ai companiei Electrica. Astfel, în urma acestor acţiuni s-au întocmit 21 de dosare în judeţul Teleorman, 12 dosare în Ilfov şi 6 dosare în Mediaş.

O altă verificare de amploare s-a realizat în judeţul Timiş. Procurorii DIICOT Timiş şi poliţiştii de la Biroul de Investigaţii Criminale Timişoara au organizat o acţiune împreună cu angajaţii ENEL, la începutul lunii martie, în urma căreia au fost verificate mai multe adrese din Timişoara, Blaj, Constanţa, Arad, Bucureşti, la hoteluri, restaurante, pensiuni, diferite societăţi de producţie şi firme de transport. Potrivit declaraţiilor făcute de către purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Timiş, Mădălina Mezdrea, persoanele suspectate în acest dosar au modificat contoarele de curent electric, astfel încât aparatele să înregistreze un consum doar de 20-40% din valoarea reală, iar prejudiciul estimat depăşeşte suma de 100.000 de euro.

Statisticile prezintă o situaţie alarmantă şi pentru nordul ţării. Potrivit declaraţiilor făcute de către Ionel Pop, inginer şef al Sucursalei de Distribuţie a Energiei Electrice Baia Mare, în anul 2011 au fost înregistrate 242 de cazuri de furt de energie electrică atât pe segmentul consumatorilor industriali, cât şi al abonaţilor casnici. Numărul cazurilor s-a dublat în comparaţie cu anul 2010, când au fost identificate 115 situaţii de acest gen.

Nimic nu este mai presus decât viaţa omenească. Regretabil este faptul că oamenii nu-şi imaginează cât de periculoasă şi gravă este situaţia atunci când ei înşişi, prin instalarea diferitor dispozitive pentru consumul fraudulos de energie electrică, provoacă deconectări care duc la rândul lor la incendii, electrocutări şi pierderi de vieţi omeneşti.

Mai sus am menţionat doar cazurile unde au fost depistate mai multe infracţiuni odată, nu şi cazurile singulare care sunt, sau nu, depistate zi de zi de instituţiile abilitate, fiind şi acestea destul de frecvente.

În acest context aş dori să reiterez faptul că furtul de energie electrică reprezintă o faptă penală care trebuie pedepsită drastic, astfel încât fenomenul să fie puternic descurajat. De aceea, personal, îmi exprim dezacordul puternic faţă de reducerea pedepsei pentru acest tip de infracţiuni. Motivul este dat atât de faptul că se săvârşeşte o infracţiune împotriva statului prin sustragerea frauduloasă a energiei electrice, cât şi de existenţa unui număr mare de cetăţeni care se lasă înşelaţi de acele persoane care montează diferite dispozitive în aparatele de măsurare şi apoi dispar, toate acestea pentru o sumă considerabilă de bani. Din păcate, consecinţele acestor intervenţii pot duce de cele mai multe ori la urmări regretabile. Conchid prin a-mi reexprima îngrijorarea că aceste fenomene ar putea să se intensifice în urma scăderii pedepselor penale pentru furtul de energie, aşa cum prevede forma finală a proiectului de lege înaintat Parlamentului.