Dezbateri parlamentare

Domnul Andrei-Valentin Sava:

"Acordul de pace de la Minsk - un compromis făcut pe hârtie, care nu prezintă nicio garanţie"

Săptămâna trecută a fost marcată de o serie de evenimente majore în planul politicii externe. Expuşi la scandalurile noastre politice interne, ne-am aplecat probabil mult prea puţin asupra evenimentelor care sunt decisive pentru cursul Europei şi al lumii occidentale.

Criza din Ucraina este una din aceste pietre de hotar din domeniul relaţiilor internaţionale. Summitul de la Minsk s-a încheiat cu semnarea unui acord de pace. Dacă ne-am opri la aceste cuvinte, acest rezultat ar suna ca un succes. Dacă mergem însă mai departe de aceste aparenţe şi derulăm filmul relatărilor făcute de presa străină privind summitul, observăm cât de fragil este acest acord de pace încă de la momentul semnării sale. A fost nevoie de o negociere maraton de 16 ore pentru ca liderii Rusiei, Ucrainei, Germaniei şi Franţei să poată semna un acord. Cele 16 ore au fost lungi şi asemenea unei picături chinezeşti, ca într-un un război al nervilor, după cum declara consilierul preşedintelui ucrainean, Valeri Ciali, în cursul negocierilor. Se pare că principalul moment de blocaj, care a dus la ameninţarea Angelei Merkel cu părăsirea negocierilor, a fost acela în care Vladimir Putin a cerut ca negocierea acordului să se facă doar după capitularea celor 5.000 de soldaţi ucrainieni din Debaltseve. Atacul asupra acestei regiuni a început chiar în pragul summitului, fiind clar că se doreşte cu orice preţ cucerirea sa şi trecerea sub ocupaţia separatiştilor în viitoarea configuraţie geopolitică, alături de Doneţsk şi Lugansk. Preşedintele Petro Poroshenko a considerat această condiţie inacceptabilă. Observăm aici jocul oportunist şi de şantaj al lui Vladimir Putin, care din fericire a fost combătut de cancelarul german.

Acordul de pace de la Minsk conţine 13 puncte şi marje de timp clare pentru punerea în aplicare a acestora. Printre principalele angajamente se numără: intrarea în vigoare a armistiţiului pe 15 februarie, crearea unei zone demilitarizate cu o lăţime cuprinsă între 50 şi 140 de kilometri şi retragerea armamentului greu, deschiderea dialogului pentru definirea statutului celor două regiuni separatiste proruse Doneţsk şi Lugansk. Din nefericire, de la acordul pe hârtie până la situaţia din teren au apărut deja abateri. Deşi armistiţiul a intrat în vigoare duminică, 15 februarie, separatiştii proruşi care luptă la Debaltseve renunţă cu greu la ambiţia de a ocupa şi această zonă. Focurile de arme încă mai răsună din partea separatiştilor care sfidează angajamentul de la Minsk. Ambasadorul SUA în Ucraina, Geoffrey Pyatt, a susţinut că este vorba de arme "ruse, nu separatiste, inclusiv de sisteme de apărare antirachetă". Dacă acestea nu vor înceta, o reaprindere a conflictului va bate din nou la uşa Europei. De data aceasta, va fi vorba de un război care nu se va mai putea încheia decât cu victoria militară a uneia din părţi.

Oricât nu ne place acest lucru, cărţile sunt acum în mâna ruşilor. Prin menţinerea sau retragerea sprijinului militar în Debaltseve, Vladimir Putin va arăta dacă este sau nu dispus să aleagă calea concilierii şi a cooperării economice cu occidentul sau pe cea a măcinării în conflicte armate şi a izolării sale totale de către Europa şi SUA cu riscurile aferente. Până la această decizie, putem asculta cu prudenţă şi reţinere concluzia OSCE care afirmă că armistiţiul din Ucraina a fost respectat per ansamblu, cu câteva încălcări la Lugansk şi Debaltseve.

Conflictul din Ucraina este acum într-un moment de cotitură. O altă cale de compromis post-Minsk nu mai există. Cred că vocea unită a statelor europene la Minsk, prin reprezentanţii acestora, cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez François Hollande, a asigurat succesul parţial al negocierilor. Diplomaţia europeană a făcut tot ce îi stătea în putinţă pentru a ajunge la o cale paşnică de soluţionare a crizei. Sunt încrezător că Europa va rămâne în continuare unită dacă lucrurile vor lua din nou o turnură gravă, ameninţând securitatea la estul Uniunii Europene. Europa nu trebuie să permită Rusiei destabilizarea Ucrainei. În tot acest cadru, România va trebui să preia cu responsabilitate un rol mai activ, fie că va fi vorba de cooperarea eficientă cu trupele NATO, fie că va fi vorba de participarea la medierea conflictului.