Dezbateri parlamentare

Domnul Cezar Cioată:

"Un vot pentru Codul silvic"

Preşedintele Klaus Iohannis a retrimis, la 23 martie, Parlamentului, Legea pentru modificarea şi completarea Codului silvic, spre reexaminare, motivând că are prevederi de natură să limiteze activitatea operatorilor economici şi creează premisa legislativă a unui tratament juridic discriminator.

Preşedintele a cerut reexaminarea legii care aduce o serie de modificări şi de completări Codului silvic, apreciind că "intervenţiile legislative adoptate în cuprinsul acestei legi sunt de natură să limiteze activitatea economică a operatorilor economici sau a grupului de operatori economici, având impact asupra mediului concurenţial şi, implicit, asupra economiei şi să creeze premisa legislativă a unui tratament juridic discriminator".

Dezbătut pe parcursul a peste un an de zile, cu participarea tuturor factorilor implicaţi, de la proprietari de păduri, la autorităţi locale şi reprezentanţi ai Guvernului, persoane fizice şi organizaţii neguvernamentale, actualul Cod silvic reprezintă forma acceptată de marea majoritate a românilor care îşi doresc ca pădurile să nu le mai fie tăiate abuziv şi ilegal.

Contrar a ceea ce susţine domnul preşedinte, Cod silvic nu accelerează tăierea pădurilor, ci acordă micilor proprietari dreptul de a beneficia de ele. Mai mult, prin adoptarea prezentului Cod silvic s-ar rezolva problema micilor proprietari care deţin hectare de pădure, şi care nu se pot asocia şi care taie lemnul, în cea mai mare parte ilegal, de pe proprietăţile lor.

Legislaţia europeană recunoaşte, pentru diferite domenii de activitate, dreptul comunităţilor locale de a beneficia cu prioritate de resursele naturale ale zonei, iar în cazul de faţă, dreptul micilor procesatori şi, îndeosebi, a fabricilor de mobilă locale.

Existenţa monopolului asupra achiziţionării de masă lemnoasă şi astfel controlul asupra preţului de achiziţiei lasă fără resurse pe micii producători de mobilă. Fabricile şi atelierele de mobilă dar şi micii producători de cherestea, cumpărată de fabricile de mobilă, asigură astfel locuri de muncă. Majoritatea producţiei de mobilă este vândută la export cu o plus valoare, mult mai mare decât exportul de cherestea, consumând mai puţină masă lemnoasă, iar taxele şi impozitele plătite de către micii producători autohtoni se varsă integral la bugetele locale şi naţionale, iar profitul se întoarce tot în economia autohtonă.

Să nu uităm că în România se fură 4,5 milioane de metri cub de lemn pe an, o dată şi jumătate cât Piramida lui Keops.