Constantin Codreanu
Constantin Codreanu

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 10 octombrie 2018

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.146/2018
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 10 octombrie 2018

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.33 Constantin Codreanu - declaraţie politică având ca subiect "Votul electronic, o necesitate practică şi o chestiune de securitate pentru românii din afara graniţelor ţării. Solicit Guvernului adoptarea unei ordonanţe de urgenţă.";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

Domnul Constantin Codreanu:

"Votul electronic, o necesitate practică şi o chestiune de securitate pentru românii din afara graniţelor ţării. Solicit Guvernului adoptarea unei Ordonanţe de urgenţă"

Referendumul naţional din 6 şi 7 octombrie curent a scos la iveală, o dată în plus, necesitatea introducerii votului electronic. Mulţi cetăţeni români, din cei circa 6 milioane plecaţi în străinătate pentru a-şi întreţine familiile rămase în ţară, nu au reuşit să voteze pentru simplul fapt că specificul muncii lor sau distanţele foarte lungi până la secţiile de votare nu le-au permis să o facă.

Primele 3 state europene ca mărime - Germania, Franţa, Regatul Unit al Marii Britanii -, dar şi Austria, Belgia, Elveţia sau Estonia, însumând mai mult de jumătate din populaţia Uniunii Europene, dar şi alte state importante din lume ca Australia, Brazilia, Canada sau Japonia au prevăzut în legislaţia lor dreptul cetăţenilor de a vota electronic. De exemplu, în Estonia, un stat ex-sovietic care a aderat la Uniunea Europeană şi la NATO înaintea României, aproape un sfert dintre electori, 24%, uzează de dreptul de a vota electronic.

Votul electronic ar putea facilita accesul cetăţenilor la procesul electoral, în condiţiile în care circa 90% din populaţia activă din ţară şi 100% din populaţia românească din diaspora de mobilitate dispun de mijloace personale de conectare la Internet - computer, tabletă sau telefon - de natură să le permită depăşirea oricăror constrângeri de timp şi spaţiu. De fapt, votul electronic reprezintă în ziua de astăzi o formă eficientă de a combate absenteismul.

Într-o lume globalizată, în cazul unei naţiuni cum este a noastră, cu cea mai mare rată a expatrierii zilnice după Siria şi cu cel mai mare procent de cetăţeni plecaţi peste hotare - circa 1/3 din electorat - la scara Uniunii Europene, introducerea votului electronic este mai mult decât o necesitate.

Aşa cum se ştie, votul electronic nu doar că oferă un plus de transparenţă procesului electoral şi permiterea evitării fraudelor, dar reduce substanţial costurile. Acolo unde votul electronic a fost introdus, costurile medii pe fiecare alegător s-au redus cu mai bine de 1/3. Asta înseamnă că, dacă legislaţia română ar fi prevăzut dreptul de vot electronic, referendumul din 6 şi 7 octombrie ne-ar fi putut costa cu 14 milioane de euro mai puţin, iar rata de participare ar fi putut creşte cu circa două milioane de alegători, ceea ce ar fi făcut referendumul valabil.

Votul electronic nu este un moft, ci o chestiune de securitate pentru foarte mulţi cetăţeni români din afara graniţelor.

În statele care interzic expres dubla cetăţenie, cum este, bunăoară, Ucraina, statul cu cea mai mare minoritate românească autohtonă, majoritatea cetăţenilor români evită, pentru motive evidente şi de înţeles, să se prezinte la urne cu ocazia scrutinelor naţionale din România, întrucât toate secţiile de votare organizate în această ţară sunt supravegheate îndeaproape de reprezentanţii SBU, Serviciul Ucrainean de Securitate, preocupaţi să depisteze şi să sancţioneze persoanele cu dublă cetăţenie.

Dacă legislaţia noastră electorală ar prevedea votul electronic, cetăţenii români din sudul şi nordul Basarabiei, din nordul Bucovinei, ţinutul Herţa şi nordul Maramureşului s-ar simţi în securitate şi ar putea vota la alegerile parlamentare, prezidenţiale sau la referendumurile naţionale din România fără niciun risc de a fi vânaţi şi pedepsiţi de autorităţile statului actual de reşedinţă.

România ar avea doar de câştigat din introducerea votului electronic. Dar cel mai mare câştig l-ar avea românii de peste hotare. La întâlnirile pe care le-am avut în Italia şi Spania, două state care cuprind împreună peste două milioane de cetăţeni români cu drept de vot, de 10 ori cât populaţia judeţului Covasna, dar şi în Franţa sau Belgia românii au cerut insistent ca Parlamentul să prevadă în legislaţia naţională dreptul de vot electronic.

Aşadar, votul electronic pentru cetăţenii români este o necesitate practică, o problemă de securitate, o chestiune de reducere a costurilor suportate de la bugetul statului, o modalitate de combatere a absenteismului şi de sporire a gradului de implicare în viaţa publică, o formă de adaptare la modernitate, făcând obiectul revendicărilor energice şi constante din partea comunităţilor de români din afara graniţelor ţării.

În această situaţie, în calitatea mea de preşedinte al Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării şi acţionând în interesul legitim al milioanelor de cetăţeni români momentan expatriaţi, fac apel la Guvernul României să completeze prin Ordonanţă de urgenţă legislaţia electorală cu prevederi despre posibilitatea ca cetăţenii români să-şi poată exercita votul electronic.