Claudiu-Martin Chira
Claudiu-Martin Chira

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 31 martie 2021

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.48/2021
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 31 martie 2021

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.33 Claudiu-Martin Chira - declaraţie politică despre umilirea eroilor de la Timişoara, prin contestarea titlului de prim oraş-martir al Revoluţiei Române;

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

Domnul Claudiu-Martin Chira:

Anul 1994. Prima încercare de a declara municipiul Iaşi drept oraş-martir. Se întâmpla în regimul de tristă amintire al lui Ion Iliescu. Atunci, s-a aflat, pentru prima data, că în Iaşi, cu câteva zile înainte de momentul declanşării Revoluţiei de la Timişoara, ar fi existat o tentativă de a tipări şi distribui câteva manifeste. Atunci, Ion Iliescu a fost împiedicat de asociaţiile de revoluţionari să-şi bată joc de sacrificiul Timişoarei.

Câţiva ani mai târziu, prin 2009, reprezentanţii PDL Iaşi au forţat, din nou, declararea municipiului Iaşi drept oraş-martir, şi asta în condiţiile în care în capitala Moldovei nu s-a întâmplat nimic înainte de 16 decembrie, ziua în care comunismul a intrat pe un drum fără întoarcere în România, pentru că Timişoara a fost cu adevărat neînfricată.

Cea mai recentă încercare a fost enunţată în 2019, când un politician USR a vrut sa iasă în evidenţă şi să obţină pentru Iaşi titlul de oraş-martir. Sacrilegiu, ar spune unii, o bătaie de joc, susţin asociaţiile de revoluţionari din Timişoara.

Eu cred că e doar o dorinţă de a epata, fără o bază reală, a unui politician cu un tupeu uluitor. Să ai îndrăzneală să ceri ca un oraş în care nu s-a tras un foc de armă în decembrie ‘89 să fie pus la egalitate cu unul în care oamenii au fost ucişi de gloanţele forţelor de represiune doar pentru că au cerut libertate, reprezintă într-adevăr un afront adus martirilor Timişoarei. Nu vreau să contest aşa-zisa acţiune cu manifeste şi intenţia de a ieşi în stradă pe 14 decembrie, ceea ce contează este că nu s-a înfăptuit. Dar să conteşti titlul de primul oraş-martir al Revoluţiei Române Timişoarei nu arată decât ridicolul în care riscă să cadă USR-ul.

Nu, nu sunt de acord ca spiritul Timişoarei să fie batjocorit. Nu sunt de acord ca memoria celor care s-au sacrificat pentru libertate să fie întinată. Vreau să-l văd pe iniţiatorul acestui proiect fantomă cum se uită în ochii copiilor care şi-au pierdut părinţii sau ai celor care şi-au pierdut soţul sau soţia, bunicul ori bunica, sora sau fratele pe străzile Timişoarei, loviţi de gloanţele criminalilor din ʼ89, să le explice cum Iaşiul merită să fie oraş-martir.

Voi vota pentru respingerea acestui proiect de lege şi sunt sigur că şi colegii mei, parlamentarii de Timiş, de la toate partidele politice, inclusiv de la USR, vor refuza să voteze umilirea eroilor de la Timişoara.