Dezbateri parlamentare

Domnul Bogdan-Iulian Huţucă:

"Un făuritor de ţară! O sută şapte ani de la moartea regelui Carol I"

Pe 27 septembrie se împlinesc 107 ani de la moartea primului rege al naţiunii române, Carol I. Adus cu mult efort din partea elitei politice româneşti, cu o educaţie strictă de tip prusac, Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen este cel care a inaugurat prima şi ultima dinastie românească.

După abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza, efortul oamenilor politici ai vremii, liberali şi conservatori, a fost de a menţine întreagă unirea izbutită la 1859. În acest sens, aducerea pe tron a unui prinţ străin, vechi deziderat paşoptist, trebuia îndeplinită cu diligenţă. După mai multe pertractări şi o iniţială cooptare a lui Filip de Flandra, cel care avea să răspundă apelului naţiunii române a fost să fie Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, cel de-al doilea fiu al principelui Karl Anton şi al principesei Josephine de Baden.

Născut într-o familie cu tradiţie dinastică pe 10 aprilie 1839, la Sigmaringen, principele şi mai târziu regele, Carol I avea să cunoască cea mai lungă domnie din istorie, nu mai puţin de 48 de ani (1866-1914), surclasându-l la acest capitol, dacă am face o comparaţie cu toată istoria politică a spaţiului românesc de astăzi, chiar şi pe domnitorul Ştefan cel Mare, care a petrecut pe tronul Moldovei 47 de ani (1457-1504).

Carol avea să fie un exemplu pentru toată clasa politică şi societatea românească. Cu un remarcabil simţ al datoriei, el avea să-şi îndeplinească datoriile ce îi reveneau ca suveran cu conştiinciozitatea şi rigoarea caracteristice spiritului prusac. Venirea sa în ţară, în anul 1866, nu a fost una deloc uşoară. Părintele fondator al Partidului Naţional Liberal, Ion C. Brătianu, după o acţiune diplomatică desfăşurată în Europa mai multe luni, reuşeşte să pornească spre România cu Carol în compania sa. Drumul însă era unul primejdios. La acel moment Austria şi Prusia erau într-un conflict deschis, ceea ce-l făcea pe Carol inamic şi, prin urmare, dacă prezenţa sa era reperată pe teritoriul austriac, ar fi fost arestat şi, foarte probabil, executat. Pentru a putea trece de controlul autorităţilor austriece, prinţul Carol a făcut călătoria cu vaporul pe Dunăre ca slujitor al lui Ion Brătianu, stând la cabina a II-a. În cele din urmă, au ajuns cu bine la Giurgiu, după care s-au îndreptat spre Bucureşti. La data de 10 mai 1866, primarul Bucureştiului, Dimitrie C. Brătianu, alături de peste 30.000 de oameni, îl întâmpină pe Carol în apropierea pădurii Băneasa.

Programul lui Carol I a avut trei direcţii precise: stabilitate politică prin regim constituţional, modernizare şi continuitate dinastică. Sub Carol I se va adopta prima constituţie în adevăratul sens al cuvântului. Actul fundamental nu prevedea nicio relaţie de vasalitate faţă de Înalta Poartă, lucru ce denota clar întâiul obiectiv al acestei domnii, şi punea ţara pe baze solid liberale. Cucerirea Independenţei de stat şi transformarea României în Regat au fost cele mai mari realizări din timpul domniei lui Carol I.

Prezent pe câmpul de luptă, regele a fost constant în centrul sau, cel puţin, în proximitatea evenimentelor. Mare tragedie, dacă putem să o numim astfel, a fost faptul că regele Carol I n-a apucat să vadă cu ochii lui împlinirea visului milenar şi ceea ce ar fi reprezentat încununarea Domniei Sale, Marea Unire.

Chiar dacă se stinge înainte ca România să fie implicată în conflict, moştenirea pe care a lăsat-o lui Ferdinand, zis cel Întregitor, a fost una colosală.

În zilele din iulie 1914, când avea loc Consiliul de Coroană pentru a decide paşii pe care trebuia să îi facă România cu privire la război, Carol I "avea tocmai însuşirile care ne lipseau nouă, românilor", cum îl caracteriza I.G.Duca. Deşi prusac prin sânge, Carol I nu şi-a impus voinţa în faţa sfetnicilor săi, cei mai importanţi oameni politici ai vremii, şi a acceptat neutralitatea României, deşi inima sa îi cerea să vină în ajutorul Germaniei.

Regele Carol a suferit în interiorul său până la sfârşitul vieţii pentru decizia pe care a luat-o, dar care s-a dovedit a fi cea corectă. Acest ultim act a demonstrat că şi-a respectat jurământul depus în urmă cu 48 de ani cu stricteţe: "Jur de a fi credincios legilor ţării, de a păzi religiunea românilor, precum şi integritatea teritoriului ei şi a domni ca domn constituţional".

Regele Carol I a fost şi va rămâne un titan al istoriei românilor, un model de comportament şi caracter. Îmi doresc ca fiecare dintre noi, reprezentanţii poporului român, să cugetăm atent şi să ne însuşim vorbele Regelui Carol I: "Totul pentru ţară. Nimic pentru mine."