Florin-Claudiu Roman
Florin-Claudiu Roman

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 2 martie 2022

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.29/2022
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 2 martie 2022

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.33 Florin-Claudiu Roman - declaraţie politică având ca temă "Comunitatea euroatlantică nu tolerează agresiunea rusească";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

Domnul Florin-Claudiu Roman:

"Comunitatea euroatlantică nu tolerează agresiunea rusească"

Ne aflăm în a şaptea zi de conflict. Şapte zile de când Federaţia Rusă a aruncat la gunoi principiile şi normele dreptului internaţional prin invadarea Ucrainei. În faţa unei agresiuni de o asemenea amploare, fără precedent pe teritoriul european de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, Uniunea Europeană şi NATO nu au stat şi nu vor sta impasibile, un răspuns ferm şi coordonat fiind calea dreaptă pe care statele trebuie să o urmeze.

Ţara noastră se află în prima linie de sprijin a Ucrainei în efortul său de a respinge invazia Federaţiei Ruse. România a demarat procedurile de retragere din Banca Internaţională de Investiţii în care Rusia este principalul acţionar şi va începe procedura de retragere şi din Banca Internaţională de Cooperare Economică, propuneri susţinute de preşedintele PNL, Florin Cîţu.

De asemenea, Guvernul României a organizat, în regim de urgenţă, un grup de lucru task-force, condus de premierul liberal, Nicolae Ciucă, pentru a gestiona situaţia de securitate după atacul Rusiei asupra Ucrainei. România a luat, astfel, măsuri şi decizii rapide, atât umanitar, cât şi logistic. Prin pachetul puternic de sancţiuni adoptate de Uniunea Europeană, SUA, Marea Britanie şi Canada, Rusia condusă de Putin devine izolată şi în plan economic, nu doar al relaţiilor diplomatice. Regimul Putin este, în momentul de faţă, unul de neacceptat în lumea civilizată. România a susţinut, încă de la început, necesitatea unui pachet de sancţiuni UE solid şi credibil. UE a îngheţat averile lui Putin şi Lavrov din cauza atacării Ucrainei. Oligarhii ruşi şi familiile lor, cei care-l ţin în braţe pe preşedintele rus, au fost şi ei puternic loviţi de sancţiunile financiare ale statelor democratice. Mai mult, până şi Elveţia, o ţară tradiţional neutră atunci când a existat un conflict pe teritoriul european, a renunţat la istoria sa neintervenţionistă şi a îngheţat lichidităţile ruseşti din băncile sale.

În acest context teribil de dificil, cred că trebuie să ne arătăm mai uniţi decât oricând în faţa tăvălugului rus, generator de instabilitate regională! România se află sub protecţia oferită de aliaţii noştri din NATO. Cu alte cuvinte, nicicând în istoria noastră nu am avut garanţii de securitate mai solide, iar acest lucru reprezintă încă o garanţie că România este şi va rămâne o ţară democratică, sigură, care se va opune mereu opresiunii şi îşi va îndeplini angajamentele asumate faţă de aliaţii săi.