Florin Iordache
Florin Iordache

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 29 octombrie 2015

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.193/2015
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 29 octombrie 2015

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:  
  1.34 Florin Iordache: - consideraţii legate de adoptarea Proiectului de Lege privind votul prin corespondenţă.  

 

Domnul Florin Iordache:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Am şi eu o intervenţie.

(Coboară la tribună.)

Stimaţi colegi,

Intervenţia mea de astăzi se datorează promisiunii pe care PSD-ul a luat-o, aceea de a adopta şi a susţine votul pentru românii din diaspora. Iată că în momentul în care am preluat preşedinţia Comisiei pentru elaborarea votului pentru românii din diaspora am reuşit, într-un timp record, în aproximativ două săptămâni, elaborarea şi adoptarea de către Parlament a acestei legi, o lege foarte importantă, o lege care se adresează românilor aflaţi în străinătate, care vor avea posibilitatea pentru alegerile parlamentare din noiembrie 2016 să poată vota, chiar dacă se găsesc în străinătate. Iată că această promisiune pe care PSD-ul a luat-o, o dată cu preluarea preşedinţiei Comisiei speciale, am dus-o la îndeplinire, împreună cu ceilalţi colegi sau o mare parte din colegii din grupurile parlamentare din Parlament.

Sper că lucrările comisiei vor continua, astfel încât să avem şi pentru alegerile europarlamentare, cât şi pentru alegerile prezidenţiale un vot complet pentru românii din diaspora, astfel încât toate criticile, că cei aflaţi departe de ţară nu pot vota, să devină fără obiect, şi o dată cu adoptarea acestor legi să îşi poată exercita un drept fundamental, acela al votului.

Vă mulţumesc mult.

(Revine la prezidiu.)

Acestea fiind spuse, vă mulţumesc, stimaţi colegi.

Declar şedinţa închisă.

La revedere!

 

Şedinţa s-a încheiat la ora 10,40.