Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 7 septembrie 2021
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.130/2021
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 7 septembrie 2021 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 7 septembrie 2021
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.34 | Silviu Nicu Macovei - declaraţie politică cu titlul "Instabilitatea politică produsă de PNL-USR-UDMR pune în pericol viitorul imediat al României!"; | ![]() |
||
Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta
|
"Instabilitatea politică produsă de PNL-USR-UDMR pune în pericol viitorul imediat al României!" Cred că marea majoritate dintre dumneavoastră nu şi-a imaginat că începutul acestei sesiuni parlamentare ar fi putut să fie marcat de o asemenea instabilitate politică! Orgoliile nemăsurate şi setea de putere a celor care vremelnic se află în fruntea ţării au condus la o situaţie fără precedent în ultimii mulţi ani în România. Nici nu are sens să vă reamintesc filmul grotesc al evenimentelor care au condus la implozia coaliţiei de guvernare constituite din PNL-USR şi UDMR. Cu toţii asistăm cum, pentru interesele personale ale unei mâini de oameni, o ţară întreagă este practic neguvernată. Faptul că nişte parteneri de coaliţie nu se înghit unul pe celălalt este mai puţin relevant pentru momentele grele prin care trece ţara. Ceea ce este cu adevărat important se referă la folosirea resurselor - şi aşa puţine! - ale României, pentru a "convinge" o parte dintre membrii de partid să voteze cu un personaj sau altul în congresele lor interne. Ce treabă are guvernarea cu faptul că PNL are alegeri interne? De ce trebuie ca zeci de miliarde de lei să fie folosite ca argument pentru convingerea primarilor din teritoriu să îl voteze pe Cîţu la congresul PNL? Cu ce drept se foloseşte acest personaj de banii României, pentru a mai căpăta o funcţie în plus? De partea cealaltă, la USR, tot competiţia internă îi determină pe liderii şi miniştrii acestei formaţiuni să trateze cel mai important program de reconstrucţie a României ca pe propria "jucărie". Cu siguranţă vă mai amintiţi că ministrul Ghinea a ţinut neapărat să facă "singur" planul pentru PNRR, parte din orgoliu, parte din dorinţa de a mai împărţi bani europeni după propriile interese. Cu ce este mai diferit Ghinea faţă de Cîţu? Cu absolut nimic! Amândoi se folosesc de banii românilor, pentru a se înveli cu o aură de "providenţiali" pentru România. Din nefericire pentru noi toţi, toţi guvernanţii actuali sunt doar forme fără fond, tencuială dată pe pereţi de carton. Şi ca orice castel din cărţi de joc, la prima pală de vânt, guvernarea lor se prăbuşeşte în neantul istoriei! Problema este că nu poate fi un moment mai nepotrivit pentru jocuri politice de copii răzgâiaţi şi răsfăţaţi! România devine rapid victima eşecului campaniei de vaccinare şi ne aflăm în plin valul patru al pandemiei COVID-19. Şcoala stă să înceapă, dar Guvernul PNL-USR-UDMR nu este pregătit pentru a gestiona situaţia epidemică, mai ales în şcoli. Dezastrul care ne paşte pe toţi îşi arată deja colţii: preţurile cresc într-un mod alarmant, facturile la gaze şi electricitate o iau razna, nefiind strunite şi controlate de nimeni, preţul la carburanţi este de nestăpânit, inflaţia îi loveşte puternic pe cei din clasa mijlocie şi mai nevoiaşi. Cu inconştienţă, Preşedintele Iohannis, premierul Cîţu, PNL, USR şi UDMR pun în pericol viitorul imediat al României! Şi pentru ce? Pentru ca un individ care a condus beat şi nu şi-a plătit datoriile de la bancă să se joace de-a premierul unei ţări şi să conducă "guvernul meu", cabinet al unui preşedinte mut şi absent. |


