Dezbateri parlamentare

Domnul Vasile Filip Soporan:

"Consensul între populism şi fundamentarea corectă a dezvoltării economice"

Succesiunea prezentărilor preelectorale şi justificarea situaţiilor trecute, prezente, viitoare, legate, în primul rând, în justificarea situaţiilor de criză, a stării de recesiune, de argumentaţia ieşirilor din criză, de depăşirea recesiunii, se face mai mult cu scop mediatic şi prea puţină eficienţă pentru a găsi soluţiile adevărate care conduc înspre dezvoltare, cu atât mai mult cu cât lumea este tot mai complicată, vitezele de generare a schimbărilor şi de adaptare ulterioară la evoluţia acestora sunt tot mai mari, imposibile pentru foarte mulţi. În acest context, cetăţenii şi naţiunile pot să piardă definitiv această competiţie a existenţei, la nivelul individului, şi a dezvoltării, la nivelul popoarelor.

Nu vreau să dau un verdict asupra poziţiei în care se găseşte România, deoarece ar fi complicat şi ineficient pentru ceea ce ar trebui făcut. Singurul obiectiv al unei prezentări comparative în timp ne-ar da fundamental situaţia dramatică în care ne găsim.

O să aleg ca exemplificare prezentarea evoluţiei situaţiei industriei din cadrul judeţului Cluj, în perioada 1990-2010.

În anul 1990, în judeţul Cluj funcţionau 50 de întreprinderi industriale cu caracter republican, realizând o producţie extrem de diversificată. În aceste întreprinderi lucrau 114.186 persoane şi anual se realiza un export în valoare de circa 164 milioane ruble şi 120 milioane dolari.

În cei aproape 21 de ani care s-au scurs, unele dintre aceste întreprinderi au dispărut şi, odată cu acestea, şi o parte a industriei creativ-novative a judeţului (9 Mai Turda, Combinatul de Utilaj Greu, Tehnofrig, Chimica Turda, Combinatul pentru Lianţi şi Materiale Refractare Turda, Întreprinderea de Materiale de Construcţii Turda, Întreprinderea de Porţelan Iris, Întreprinderea de Sticlărie de Menaj Gherla, Uzina Mecanica, Întreprinderea România Muncitoare, Întreprinderea de Reparaţii Auto, Întreprinderea de Industrializare a Cărnii, Întreprinderea de Bere şi Spirt, Întreprinderea Feleacul, Întreprinderea de Morărit şi Panificaţie, Întreprinderea 11 Iunie - Dej, Întreprinderea e Nutreţuri Combinate) şi, odată cu acestea, şi o parte a industriei creativ-novative a judeţului.

La întreprinderile care nu au dispărut se desfăşoară o activitate extrem de redusă, ajungându-se ca, în prezent, în aceste unităţi să lucreze doar 9257 de salariaţi, adică 8,1% din totalul salariaţilor care erau angajaţi în industrie în 1990 sau, altfel spus, la nivelul numărului de salariaţi pe care îi avea Combinatul Metalurgic Câmpia Turzii. Situaţia reală este deformată de faptul că în analiza făcută nu am ţinut cont de industria locală şi de activităţile industriale care se desfăşurau în cadrul cooperaţiei meşteşugăreşti şi în cea de consum, activităţi care erau foarte bine reprezentate în perioada de dinainte de 1990.

Este adevărat, au apărut în schimb firme cu participarea capitalului străin şi naţional, demne de aprecierea noastră prin efectele pe care le-au creat în plan economic şi social. În aceste întreprinderi industriale lucrează aproximativ 52.000 de salariaţi. Practic, în industria veche a Clujului, în mod sigur, cu multe ramificaţii în perioada capitalului interbelic, s-au pierdut 104.929 poziţii şi s-au creat în noua industrie 42.743 locuri de muncă.

Fără să fac o analiză de detaliu a calităţii şi a valorii industriilor care funcţionează, pot să remarc, pentru foarte multe dintre ele, caracterul slab creativ al acestora, volatilitatea lor şi funcţionarea pe singurul criteriu de competitivitate, acela al nivelului scăzut al salarizării forţei de muncă. Această concluzie este determinată şi de faptul că, practic, în 21 de ani, au dispărut filialele institutelor de proiectare şi de cercetare tehnologică, diminuându-se, prin aceasta, şi poate şi prin altele, capacitatea creativă a industriilor care funcţionează la nivelul judeţului. Din păcate, cum se întâmplă şi cu alte lucruri, multe dintre ele esenţiale, timpurile nu pot fi întoarse, dar din aceste experienţe ale trecerii timpului într-o anumită formă şi din altele se pot trage învăţăminte utile pentru ceea ce avem de făcut.

În acest moment avem avantajul că, pe lângă dorinţele noastre, funcţionează programe de dezvoltare la nivelul Uniunii Europene şi este acumulată experienţa şi ştiinţa de a se acţiona, care te pot conduce la o dezvoltare durabilă.

În situaţia structurării viziunilor şi programelor electorale în perspectiva viitoarelor alegeri, consider că este necesară o abordare matură şi profesionistă, încărcată de sentimentele responsabilităţii faţă de cetăţean şi faţă de naţiune.

Atenţionez în cadrul parlamentar actorii principali asupra faptului că trebuie renunţat la populism, iar analiza şi acţiunile trebuie să vizeze elementele principale ale dezvoltării într-o economie de piaţă, o economie care să corespundă realizării fundamentului economic al cerinţelor şi dorinţelor de mai bine, adică piaţa şi capitalul într-o lume tot mai globalizată şi într-un comerţ tot mai mondializat. Simt că aceste lucruri pot să genereze o anumită aroganţă la nivelul unora, nu puţini şi nu neimportanţi, pe care am întâlnit-o şi acum aproape 10 ani, când încercam să lămuresc colegii şi mediul de afaceri asupra necesităţii unei identităţi productive a Clujului şi a necesităţii de a realiza la nivel regional legături economice cu Polonia, un stat ce avea multe similitudini în istorie cu România şi care putea să se constituie într-un exemplu bun pentru acţiunile pe care urma să le întreprindem.

Având în vedere situaţia existentă în România, exemplele de dezvoltare care s-au manifestat la nivel global, consider că de urgenţă, în afara luptelor şi bătăliilor politice specifice, multe dintre ele duse strict la nivelul confruntărilor şi atacurilor verbale, este nevoie de un minim consens asupra câtorva lucruri care trebuie făcute cu seriozitate. În cadrul acestora ar trebui generată strategia comună a forţelor politice asupra dezvoltării României şi asupra modelului de societate care trebuie generat în context european, adică un model al "producătorului de succes", ca bază pentru asigurarea unei prospere societăţi de consum.

Strategia economică a producătorul de succes trebuie să vizeze câteva domenii care pot să devină identitare pentru România, în contextul viitoarelor evoluţii la nivelul pieţei globale. În cadrul acestora, un loc aparte trebuie să-l ocupe energia, agricultura şi industria alimentară, industriile care pot să fructifice expertiza şi profesionalismul resursei umane şi capacităţile productive existente (chimia, metalurgia, materialele de construcţii, industria farmaceutică, industria prelucrării lemnului şi mobilei, construcţia de maşini, informatica), serviciile care se vor transforma, în perioada care urmează, în adevărate industrii şi vor domina dezvoltările următorilor douăzeci de ani (industria divertismentului şi industria asigurărilor), asigurarea dezvoltării activităţilor care vor utiliza infrastructura informatică şi de comunicaţii existentă la nivel global şi neacoperite sau încă insuficient acoperite în momentul de faţă şi, nu în ultimul rând, domeniul tehnologiilor de vârf. Această strategie nu trebuie să fie numai o strategie politică, materializată într-un program electoral, ci este nevoie ca documentul să fie elaborat, susţinut şi realizat, în primul rând, prin mijloace economice, cu participarea mediului de afaceri, a patronatului, a experţilor profesionali din diferite domenii, a asociaţiilor profesionale, a mediului universitar şi a mediului creativ-antreprenorial.

Un alt element, al doilea, care trebuie asigurat prin consens politic şi profesional, este cel legat de asigurarea unei stabilităţi şi predictibilităţi la nivelul proprietăţii, la nivelul fiscalităţii şi la nivelul legislaţiei economice şi sociale, la nivelul evaluării activelor imobiliare şi la nivelul calităţii creditelor, toate acestea în contextul reglementat la nivel european.

Al treilea element, legat de modernizarea României, este acela de creştere a adaptabilităţii economiei la schimbările care sunt provocate sau simţite la nivel global. Pentru aceasta este necesar să determinăm o creştere instituţională a capacităţii vizionare şi de previzionare a unor fenomene din punctul de vedere al evoluţiei economiei. În acest context ar trebui creat, sub autoritatea Parlamentului, a Instituţiei Preşedintelui României, a executivului, a Camerei de Comerţ şi Industrie a României şi a uniunilor patronale şi sindicale, Institutul de Analiză şi Cercetări Strategice al României. Obiectivul principal al acestui institut ar fi acela de a creşte capacitatea de adaptarea a României la fenomenele la care este supusă. Altfel spus, este necesară utilizarea inteligentă a capacităţii de a genera stările favorabile României, şi nu numai de analiză a stărilor deja generate.

Al patrulea element este legat de elaborarea politicilor sectoriale cu obiectivul de a genera buna chibzuială a resurselor financiare disponibile, prin mărirea transparenţei utilizării acestora, prin reducerea cheltuielilor de funcţionare a instituţiilor statului şi de disponibilizare a resurselor pentru realizarea lucrărilor de infrastructură. În acest context, un loc aparte ar trebui acordat optimizării relaţiilor financiare cu Uniunea Europeană.

Al cincilea element, având în vedere situaţia concretă a României, este legat de diminuarea diferenţelor existente între mediul urban şi mediul rural, în primul rând la nivelul stărilor şi posibilităţilor economice.

Al şaselea element este legat de o reevaluare a cercetării şi învăţământului pentru ca acestea să devină pentru domeniile prioritare instrumente ale devenirii economiei competitive şi novative şi, în primul rând, al economiei de piaţă.

În concluzie, fără a continua enumerarea elementelor legate de dezvoltare, pentru a ne aşeza cu adevărat în familia europeană, consider că sunt necesare măsuri imediate, proactive, de redresare a economiei, în sensul disponibilizării şi atragerii, în primul rând, a resurselor financiare. Deblocarea economiei are nevoie de infuzie de capital şi de introducerea unei mase monetare sau de utilizare a celei existente, pentru a putea dezvolta mijloacele productive şi a creşte, în mod real, puterea de cumpărare a populaţiei.

Asigurarea resurselor financiare poate să facă apel la atragerea capitalului străin sau la găsirea unor soluţii interne. Soluţiile preconizate trebuie să vizeze mărirea vitezei de circulaţie a capitalului şi creşterea capacităţii de consum prin realizarea următoarelor măsuri: deducerea integrală a sumelor investite, recuperarea creanţelor Statului Român de la agenţii privaţi, prin convertirea acestora în acţiuni la companiile private, crearea unui fond de locuinţe, prin preluarea acestora de la companiile imobiliare falimentare, în contul datoriilor, şi transformarea acestora în locuinţe de serviciu, eliminarea monopolurilor la produsele de bază, în special la energia electrică şi la gazul metan, realizarea din producţie proprie a fondului de consum elementar, cu precădere a energiei şi a hranei, includerea în caietele de sarcini a unor indicatori de performanţă socială şi de implicare la nivelul comunităţii pentru firmele participante la licitaţii.

În încheiere, pot să afirm că fără dezvoltarea economiei producătorului de succes nu vom putea să asigurăm cele un milion de locuri de muncă absolut necesare şi să susţinem programele sociale şi educaţionale de care avem nevoie.