Dezbateri parlamentare

Domnul Andrei-Valentin Sava:

"Integrarea în activitatea profesională a persoanelor cu handicap - chestiune cheie pentru o societate sănătoasă"

Permiteţi-mi să vă aduc astăzi în atenţie o chestiune deosebit de importantă pentru România, atât ca stat membru al Uniunii Europene, cât şi ca societate modernă: incluziunea socială şi profesională a persoanelor cu handicap. Motivul pentru care abordez această temă este acela că datele prezentate recent într-un raport al Comisiei Europene menţionează un fapt alarmant: rata de angajare a persoanelor cu dizabilităţi din România este de numai 4,2%, mult mai mică decât media Uniunii Europene, de 50%.

În România, direcţia principală în ceea ce priveşte persoanele cu handicap şi alte dizabilităţi a fost în ultimii 20 de ani de a le oferi asistenţă pasivă. Dat fiind că fac parte dintr-un grup puternic expus vulnerabilităţii, acest fapt este normal, ca de altfel în orice stat civilizat. Însă, dacă vorbim de vechile state membre ale Uniunii Europene, cum ar fi Suedia, vom vedea că în ultimii 30 de ani s-a dus o politică continuă pentru incluziunea socială a persoanelor cu handicap şi pentru integrarea lor în câmpul muncii. De altfel, articolul 26 din Carta Europeană a Drepturilor Fundamentale recunoaşte dreptul persoanelor cu handicap "de a beneficia de măsuri care să le asigure autonomia, integrarea socială şi profesională, precum şi participarea la viaţa comunităţii".

Veţi considera poate că este inuman să pretindem de la un grup de persoane aflat într-o situaţie dificilă să desfăşoare activităţi profesionale. Însă, doamnelor şi domnilor, aşa cum este stipulat şi în Convenţia privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, ratificată de România în urmă cu 5 ani, posibilitatea de a desfăşura activităţi profesionale îi va ajuta pe aceştia să devină parte integrantă a societăţii din care ei fac parte, nemairămânând un grup separat, a cărui viaţă este tabu pentru noi ceilalţi, mai norocoşi.

Cu toate acestea, în România se discută extrem de puţin despre viaţa persoanelor cu handicap fizic şi mai ales mental. Politica de asistenţă dusă până de curând în ţara noastră a vizat asigurarea nevoilor de bază, de îngrijire, inclusiv tratament şi medicamente. Prin adoptarea Ordonanţei de urgenţă 84/2010 pentru modificarea Legii nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, adoptată de Guvernul Boc în urmă cu 2 ani, persoanele cu handicap au dreptul la pensie specială şi la indemnizaţie de însoţitor, al cărei cuantum reprezintă 80% din valoarea unui punct de pensie, stabilită în condiţiile legii.

În acelaşi timp, prin proiectele iniţiate, cum ar fi "Centre de integrare prin terapie ocupaţională - pasiv versus activ în procesul de integrare socio-profesională" finanţate de Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap din cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi prin proiecte de politici publice referitoare în special la incluziunea socială a persoanelor cu handicap intelectual sever, la nivelul Guvernului român se depun eforturi care să aducă îmbunătăţiri majore grupurilor de persoane dezavantajate.

În strategia anuală a fiecărei Direcţii Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului sunt specificate activităţi de incluziune, inclusiv renovarea şi deschiderea de centre de integrare pentru persoane adulte cu handicap. De asemenea, se comunică permanent cu organizaţiile nonguvernamentale în vederea unei mai bune identificări a nevoilor şi a rezolvării problemelor întâlnite de aceste persoane. Însă, doamnelor şi domnilor, faptul că România este la coada statelor europene în ceea ce priveşte incluziunea în câmpul muncii a persoanelor cu dizabilităţi nu se datorează lacunelor legislative de asistenţă socială, ci începutului prea timid de oferire de asistenţă activă, a greutăţii cu care se alocă fondurile necesare dezvoltării proiectelor specificate în Strategia pentru Dezvoltare 2007-2013 şi lipsei de conştientizare a societăţii româneşti, în special a companiilor private, cu privire la faptul că persoanele cu handicap nu sunt doar nişte cifre asistate social, ci oameni, membri deplini ai comunităţilor, cu dorinţă de muncă şi de integrare.

De aceea, stimaţi colegi, în încheiere, doresc să fac un apel către Executivul României la identificarea posibilităţilor de a repartiza fonduri suplimentare pentru Direcţiile Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului în vederea continuării reabilitării şi deschiderii de centre de integrare pentru persoane adulte cu handicap în fiecare judeţ, aşa cum se întâmplă în judeţul Prahova. De asemenea, propun derularea de proiecte guvernamentale care să aibă ca scop creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor cu privire la potenţialul de muncă al persoanelor cu handicap şi la informarea acestora cu privire la facilităţile oferite de stat pentru companiile care fac aceste angajări.

Este timpul să nu mai fim o ţară de asistaţi sociali, ci de oameni puternici, activi şi uniţi!