Dezbateri parlamentare

Domnul Nicolae Georgescu:

"Zilele oraşului Costeşti"

Vreau să încep expunerea de astăzi prin a vă spune o poveste. O poveste tristă, dar care a rămas în istorie şi a marcat sute de destine.

Se petrecea în urmă cu 87 de ani, în Costeşti, judeţul Argeş, într-o zi de vineri, dinainte de Sfintele Paşti. Atunci, în timpul unei slujbe, Biserica de Lemn a ars din temelii şi a luat, odată cu ea, 116 vieţi, adică aproape toţi copiii din sat, care au ars de vii, înghesuiţi în lăcaşul de doar 24 de metri pătraţi.

Flăcările au mistuit foarte repede biserica, iar în urma lor au rămas părinţii care îşi plângeau copiii. Dar nu e singura dramă care a marcat zona. La scurt timp după incendiu, Costeştiul s-a confruntat cu un val de sinucideri ale celor care n-au suportat gândul că îşi pierduseră copiii.

Tragedia din Costeşti a făcut înconjurul lumii. Şi chiar Regina Maria şi principele Mihai au venit atunci la înmormântarea celor dispăruţi. Câţiva ani mai târziu, pe locul vechii biserici a fost construită o nouă catedrală, care poartă, deloc întâmplător, hramul "Învierea" şi Sfânta Filofteia.

Timpul a trecut, iar astăzi puţini îşi mai amintesc de genocidul care a afectat atâtea familii. Satul de atunci a continuat să existe şi s-a transformat, în 1968, în oraş, un oraş vechi, care a fost atestat pentru prima dată tocmai în anul 1535, atunci când numele aşezării a apărut în hrisovul emis de cancelaria domnească a voievodului Radu Paisie.

Dar se spune că urme de locuire a teritoriului pe care se găseşte azi oraşul datează încă de dinaintea cuceririi Daciei de romani, din antichitatea timpurie. Acest lucru este atestat, printre altele, şi prin denarul imperial roman emis de împăratul Domiţian şi descoperit în anul 1966.

Dar să revenim la prezent. Zilele acestea, oraşul Costeşti sărbătoreşte 483 de ani de existenţă. O existenţă deloc uşoară, în care a fost nevoit să facă faţă unei situaţii tragice, care ne aminteşte de o tragedie din zilele noastre, aceea din Colectiv.

Şi totuşi, în ciuda acestor întâmplări, Costeştiul încă e în picioare şi a devenit casă pentru mai bine de zece mii de oameni. Iar printre aceşti oameni mă număr şi eu, pentru că oraşul Costeşti este locul în care m-am născut, am copilărit şi din care am cele mai frumoase amintiri.

Întâmplarea din 1930 a trecut, dar învăţătura ei încă persistă; aceea că, în prezent, trebuie să ne bucurăm mai mult de ceea ce avem.

Aşadar, astăzi mă bucur că pot spune la mulţi ani frumosului oraş argeşean!