Ciprian-Constantin Paraschiv
Ciprian-Constantin Paraschiv

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 11 martie 2026

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.28/2026
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 11 martie 2026

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.35 Ciprian-Constantin Paraschiv - declaraţie politică intitulată "Respect pentru o legendă!";

Video in format Flash/IOS

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Domnul deputat Ciprian-Constantin Paraschiv.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ciprian-Constantin Paraschiv:

"Respect pentru o legendă!"

Stimată doamnă preşedinte de şedinţă,

Stimate colege,

Stimaţi colegi,

O zi minunată în Comisia pentru tineret şi sport a Camerei Deputaţilor! Am fost onoraţi ca marele Ilie Năstase să fie alături de noi, după ce mi-a acceptat invitaţia pe care i-am adresat-o în calitate de preşedinte al comisiei şi iniţiator al Proiectului de Lege "2027 - Anul Ilie Năstase în România".

Jovial, cu acelaşi spirit cuceritor, ne-a oferit o veritabilă pildă de modestie! Tocmai el, Ilie Năstase, personalitate-reper pentru diplomaţia sportivă a României, dincolo de performanţele lui sportive uriaşe! A oferit autografe pe mingi de tenis, a umplut cu emoţie şi cuvinte speciale o sală arhiplină, deopotrivă recunoscător şi nerăbdător ca un puştan să începem anul viitor seria de evenimente în care va fi implicat, pentru a onora un simbol sportiv al României, dar şi pentru a promova cum trebuie ţara noastră şi sportul nostru, prin blazonul lui Ilie Năstase!

După ce Senatul a adoptat iniţiativa legislativă pe care am elaborat-o, acum ea a fost votată şi în comisiile reunite, Comisia pentru tineret şi sport şi Comisia pentru administraţie publică, din Camera Deputaţilor. Luni, la fel ca în Senat, s-au abţinut doar politicienii USR.

Nu-i judec, fiecare după cât poate, înţelege şi simte. Dar am o singură rugăminte, fierbinte:

Începând de azi, de fiecare dată când mai scoateţi capul prin lume, indiferent de ţara în care veţi ajunge, iar cineva o să vă recunoască poate limba şi o să vă abordeze - "Sunteţi din România, ţara lui Ilie Năstase?", vă rog din tot sufletul să vă abţineţi. Aşa cum aţi făcut-o la vot.

Mulţumesc.