Dezbateri parlamentare

Domnul Răzvan-Ionuţ Tănase:

"Acciza pe cultură"

Adoptat tacit de Senat la sfârşitul anului trecut, Proiectul de Lege privind instituirea timbrului cultural stârneşte îngrijorare atât în rândul reprezentanţilor editurilor, cât şi al cititorilor, din cauza faptului că presupune creşteri ale preţurilor care nu vor face altceva decât să îngrădească accesul unei arii lărgite de oameni la literatură. Respectivul act prevede însă taxarea tuturor formelor de cultură, pornind de la literatură până la muzică, arte plastice, arhitectură şi divertisment, ceea ce va conduce la scumpirea produselor, costul actului normativ urmând să fie suportat de cumpărători şi edituri.

Având în vedere faptul că în ultimii ani România s-a confruntat cu o scădere drastică a consumului de carte, situându-ne din acest punct de vedere pe ultimele locuri în Europa, consider că respectiva suprataxare va reuşi să amplifice declinul cu care ne confruntăm şi să înrăutăţească o situaţie care oricum nu ne face cinste. Dacă industria europeană de carte are o cifră de vânzări de aproximativ 30 de miliarde de dolari, României îi revine o valoare de doar 60 de milioane de euro, o piaţă foarte mică în raport cu Polonia, Suedia sau Germania, aceasta din urmă situându-se pe primul loc, cu vânzări de 9 miliarde de euro.

De altfel, ţara noastră ar fi singura din Uniunea Europeană care ar practica taxarea suplimentară, ceea ar produce efecte negative inclusiv din punct de vedere al competitivităţii. De exemplu, timbrul cultural va duce la scăderea numărului de spectacole cu artişti străini şi va descuraja în acelaşi timp susţinerea culturii prin organizarea de evenimente cu artişti autohtoni. O altă problemă ridicată de această lege este faptul că în cazul editurilor, banii pentru timbre vor trebui achitaţi în avans, înainte de livrarea cărţilor în librării şi vinderea lor, care poate dura ani buni, ceea ce va duce la reducerea semnificativă a producţiei. Nici impactul psihologic asupra populaţiei nu este de neglijat, acesta urmând să se manifeste cu siguranţă prin diminuarea vânzărilor. Nu putem taxa cultura, mergând pe principiul accizei la ţigări sau alcool, deoarece nu vom face altceva decât să descurajăm cu bună-ştiinţă şi acel procent de 50% din populaţia ţării, care încă mai apreciază lectura.

Atât calitatea scăzută a vieţii, cât şi sistemul de învăţământ haotic au transformat cititul şi cărţile într-un lux care acum se doreşte a fi taxat suplimentar. Nici pe departe nu contest buna intenţie a iniţiatorilor actului normativ adus astăzi în discuţie, şi anume, de a-i susţine pe creatorii din ţara noastră, însă consecinţele adoptării proiectului de lege în forma iniţială se vor răsfrânge asupra consumului de cultură şi a oamenilor al căror interes pentru această ramură nu este stimulat prea mult nici în prezent.

În concluzie, pe termen lung, toată lumea va fi afectată de creşterea fără precedent a nivelului de impunere din domeniu: cărţi, bilete de teatru şi concerte mai scumpe, atrag după sine scăderea numărului de cumpărători şi implicit a sumelor destinate susţinerii şi dezvoltării culturii naţionale. De aici, deducem faptul că o finanţare eficientă nu stă neapărat în adoptarea de legi care ne vor permite să plimbăm banii din buzunarele consumatorilor în buzunarele diferitelor organizaţii, fiind necesare în primul rând instituţii care să îşi demonstreze competenţa prin soluţii manageriale care să urmeze modelele europene de succes.

Deşi în argumentarea necesităţii actului normativ s-a pus accentul pe combaterea evaziunii fiscale şi susţinerea culturii, în forma adoptată de senat el nu va reuşi să-şi atingă obiectivele invocate, impunându-se o dezbatere publică şi stabilirea unui nou cadru legislativ prin care să se asigure rezolvarea problemelor din domeniul cultural.