Bogdan-Iulian Huţucă
Bogdan-Iulian Huţucă

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 23 mai 2018

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.86/2018
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 23 mai 2018

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.36 Bogdan-Iulian Huţucă - declaraţie politică cu titlul "Semnalul de alarmă tras de comisarul european, doamna Corina Creţu, lasă impasibil Guvernul Dăncilă";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

Domnul Bogdan-Iulian Huţucă:

"Semnalul de alarmă tras de comisarul european, doamna Corina Creţu, lasă impasibil Guvernul Dăncilă"

Deşi de câteva săptămâni comisarul european pentru dezvoltare regională, doamna Corina Creţu, a trimis o scrisoare deschisă Guvernului Dăncilă, acesta rămâne în continuare impasibil. Prin scrisoarea respectivă, care are un ton mai mult decât imperativ şi îngrijorat, comisarul român vrea să tragă un serios semnal de alarmă cu privire la riscurile pe care le are România în privinţa pierderii unor fonduri europene substanţiale, din cauza gravelor deficienţe şi întârzieri ale Guvernului domnului Dragnea referitoare la modul în care sunt planificate şi implementate proiectele de infrastructură de transport în România.

Îngrijorarea majoră vizează slaba capacitate a celor două ministere responsabile şi anume, Ministerul Transporturilor şi Ministerul Fondurilor Europene, dar şi a întregului Guvern al României, condus de doamna Dăncilă, de a atrage finanţarea pusă la dispoziţia ţării noastre prin POIM 2014-2020. Este vorba despre o sumă considerabilă, de 5,1 miliarde euro, alocată României pentru sectorul transporturi, prin Fondul de Coeziune şi prin Fondul European de Dezvoltare Regională, sumă pe care, din păcate, Guvernul Dăncilă riscă să o piardă, dacă se mişcă în continuare cu la fel de multă lentoare şi nepăsare.

România pierde enorm din cauza acestei inacţiuni guvernamentale, din cauza incompetenţei manifestate în actul de guvernare în domeniul infrastructurii de transport.

Cine îşi asumă şi cine va răspunde în faţa românilor, dar şi a partenerilor europeni, că vom pierde bani europeni pe infrastructură, pentru că avem doar 4 proiecte majore, iar altele noi, mature, care să fie lansate în execuţie, nu există?!

Cum este posibil ca prezentarea şi înaintarea către Bruxelles a unor proiecte noi - Podul peste Dunăre, de la Brăila, Sibiu-Piteşti, loturile 1 si 5, autostrada Craiova-Piteşti - să fie atât de întârziate şi unde mai punem că acestea nu au grad de maturitate suficient de mare pentru a fi finanţate?! Oare banii europeni nu sunt buni pentru dezvoltarea infrastructurii României, care a ajuns la coada Europei din acest punct de vedere?

Doamnă prim-ministru Dăncilă, chiar nu vă pasă deloc de faptul că ne aflăm deja la mijlocul exerciţiului financiar 2014-2020, având o evaluare intermediară în anul 2018, iar pregătirea proiectelor este una foarte slabă şi ar putea conduce la dezangajari imediate, periclitând astfel însăşi politica de coeziune în România?

Nu vă pasă că până şi Bulgaria are mai mulţi kilometri de autostradă decât România, iar din ce în ce mai mulţi investitori fug de ţara noastră, din cauza acestei deficienţe majore? Până când mai trebuie să suporte românii iresponsabilitatea şi incapacitatea guvernanţilor domnului Dragnea?