Mirela Furtună
Mirela Furtună

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 7 mai 2019

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.62/2019
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 7 mai 2019

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.36 Mirela Furtună - declaraţie politică având ca obiect "Bilanţul realizărilor României la Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

Doamna Mirela Furtună:

"Bilanţul realizărilor României la Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene"

Înainte de preluarea de către România a Preşedinţiei Rotative a Consiliului Uniunii Europene, au existat voci atât din exterior, dar mai ales din interior, care au susţinut că nu suntem pregătiţi pentru o asemenea responsabilitate.

Consider că este oportun să facem un scurt bilanţ al realizărilor României.

Aş dori să prezint, totuşi, contextul european în care România a preluat acest mandat, pentru a înţelege mai bine dificultăţile pe care le-am întâmpinat.

În primul rând, mandatul României a avut loc în perioada extrem de dificilă a negocierilor dintre Uniunea Europeană şi Marea Britanie pe tema Brexitului, care încă nu au fost finalizate, în perioada negocierilor pentru următorul cadru multianual financiar al UE, dar şi într-o perioadă marcată de precampania electorală pentru Parlamentul European şi a negocierilor privind viitoare componenţă a Comisiei Europene.

Pe scurt, am avut de gestionat o situaţie extrem de complexă şi de negociat diferite dosare, într-un termen foarte limitat în timp.

Chiar şi în aceste condiţii, România a gestionat peste 1.100 de evenimente şi reuniuni, dintre care 17 reuniuni informale ale miniştrilor, pe diferite teme de interes. Spre comparaţie, Finlanda are în vedere organizarea a 6 reuniuni informale la nivel de miniştri şi 80 de evenimente, pe o perioadă de 6 luni.

În perioada foarte scurtă în care am avut posibilitatea negocierii dosarelor legislative cu Parlamentul European, am reuşit să finalizăm peste 90 de dosare legislative, care au fost confirmate în Consiliu şi în Parlamentul European.

Dintre dosarele foarte importante închise de România, voi puncta doar câteva:

  • Revizuirea Directivei privind Gazele Naturale, un dosar extrem de important pentru securitatea energetică europeană;
  • Adoptarea Directivei privind drepturile de autor pe piaţa unică, care aduce beneficii atât creatorilor de conţinut, cât şi consumatorilor;
  • Programul-cadru Orizont-Europa, prin care am obţinut creşterea resurselor financiare pentru extinderea participării la acest program şi la reducerea diferenţelor de salarizare pentru cercetători la nivelul Uniunii Europene;
  • Adoptarea Regulamentului pentru instituirea unei Autorităţi Europene a Muncii sau Directiva privind transparenţa şi predictibilitatea condiţiilor de muncă;
  • Menţinerea Politicii Agricole Comune şi susţinerea unui nivel adecvat de finanţare pentru plăţile directe şi dezvoltarea rurală.

Sigur, realizările sunt mult mai multe şi foarte diverse, dar toate au în centrul lor consolidarea Uniunii Europene şi protejarea cetăţenilor europeni.

Toate aceste succese se datorează echipelor de experţi din fiecare minister în parte şi Reprezentanţei Permanente de la Bruxelles. Am dovedit că suntem nu numai pregătiţi, dar şi foarte buni şi dedicaţi.

Pentru toate aceste aspecte am fost felicitaţi de toţi liderii europeni care au venit în România în această perioadă.

Modul în care am pregătit Preşedinţia a fost exemplar şi, în final, am demonstrat că reprezentăm o voce puternică în Europa.

Sunt convinsă că Preşedinţia României la Consiliul Uniunii Europene reprezintă un mare succes, reuşind, încă o dată, să demonstrăm că suntem capabili să ducem la sfârşit orice sarcină, oricât de grea este aceasta.